O intrebare la care trebuie sa gasim singuri raspunsul atat in scoala cat si in practica de apoi. O intrebare care revine de fiecare data obsedant la fiecare corectura pe care o ai la atelier cu asistentii si profesorul. Pentru ca in esenta o corectura este o negociere.
In anii mici, 1 si 2 ma refer, obisnuiam ca si altii de o varsta cu mine sa merg orbeste pe recomandarile asistentilor si celor de la atelier. Eram prea mica, lipsita de experienta sa le spun "fac asa ca vreau eu si ca voi n-aveti dreptate."Oricum nimeni nu v-a avea vreodata tupeul sa zica asta in anii mici, nimanui nu-i trece prin minte asa ceva. Iese din discutie. Doar esti acolo sa inveti. Aici vreau sa adaug importanta, deseori subapreciata a pregatirii asistentilor din anii mici. Daca nu sunt oameni sensibili care stiu ce fac, dar mai ales stiu sa simplifice lucrurile de alminteri complicate ale arhitecturii, sa le faca pe intelesul maselor atunci avem o problema...si inca una mare.
In anul 2 am invatat sa fac bude. Da. budele, desi subapreciate si ele ,sunt ultima piatra de incercare in proiectare. Daca intr-un proiect perfect, caruia nu-i gasesti nici o vina in atitudine, redactare, proiectare, tii neaparat sa te legi de ceva atunci acel lucru sunt invariabil budele si evacuarile. Punctele by default slabe. Un proiect poate pica pe bude. Da, este oaresicum de neimaginat dar se poate. Oricum in anul2 am mai invatat ceva - ca profii se contrazic intre ei dar si mai rau se contrazic pe ei insisi. Venind dintr-un mediu de mate info acest lucru mi se parea paradoxal. Adica un om sa-ti zica ce bun si fain proiect ai azi si maine sa-si schimbe parerea cu 180 grade. Am asimilat cu greu acest concept prin prisma replicii "da-mi voie sa fiu azi mai intelept decat era ieri." O replica parsiva, inselatoare pe care studentul neinitiat o interpreteaza ca "si proful meu e om si inca invata desi a terminat facultatea acum X ani." si "omul cat traieste invata." Putini sunt cei care vad adevaratul sens "da-mi voie sa nu-mi pese prea mult de proiectul tau si sa-mi schimb parerea dupa cum m-am trezit azi sau daca mi-am fumat tigara si baut cafeaua." Nesiguranta, neimplicare, slaba intelegere a unor proiecte in care studentii pun suflet.
Trecand peste aceste doua revelatii ajung la a treia poate si cea care iti deschide ochii spre mai departe. Daca nu o traiesti pe viu si nu ii intelegi implicatiile profunde nu ai cum sa mergi de unul singur mai departe. Profesorii gresesc in sfaturile, corecturile pe care ti le dau. Da, pentru ca sunt oameni...nu doar pentru asta, ci mai degraba pentru simplul fapt ca studentul si profesorul se gasesc pe pozitii contradictorii. Nu este o greseala din partea profului si nici din partea ta - ci doar un dezacord. Proiectul insa nu are dreptul sa dezvaluie acest dezacord si deci trebuie sa fie unitar. Si aici apare dureroasa intrebare.
Cat de mult tinem la proiectul NOSTRU de arhitectura?
Am fost de doua ori pusa in situatii delicate. Facusem corectura cu un asistent pe care il apreciam si ale carui sfaturi mi se pareau utile. Proiectul avea ok-ul lui. Nu discutasem cu proful inca dar tineam foarte mult la proiect, la forma, la tot, pe scurt imi era ca propriul prunc. Si vine momentul in care trebuie sa discut si cu proful si atunci asist neputincioasa la masacrarea sistematica a muncii mele, a copilului meu. Si aici ma refer la taiat si spanzurat. Atunci am plans. Da, eram anul 2, iarna, un moment depresiv, cu o saptamana inainte de predare iar eu aveam proiectul zob. Ce era de facut? M-am dus la asistent si am incercat sa repar lucrurile. Asistentul insa isi schimbase si el parerea dupa a profului - atitudine duplicitara cu care am avut placerea sa ma intalnesc de mult ori de atunci. Am incercat sa merg pe solutia profului. Daca copilul meu era mort atunci macar sa-l adopt pe al altuia - mi-am zis. Concluzia a fost dezamagitoare. La predarea finala proiectul meu era asemenea cu al altor 10 din grupa caci, deh, cate solutii poate produce un atelier in anii mici! M-am simtit prost DAR ce e si mai important am inteles ca adoptarea solutiilor altora in detrimentul celor produse de tine nu este avantajoasa intotdeauna. Am luat o nota mediocra si nu am inteles mare lucru din critica proiectului. In primul rand pentru ca proiectul nu era al meu, in al doilea rand pentru ca nu intelegeam cu ce am gresit eu copiind fidel o solutie propusa de prof.
Anul 2 doua proiecte distanta si ceva experienta de atelier. Situatia este similara, cu distinctia ca asistentul de aceasta data si-a tinut punctul de vedere pana la capat - respect. In acest episod am intrat in conflict direct cu proful. Adica am refuzat sa fac modificarile lui in proiect pentru ca mie "nu mi se pareau justificate." Cat de mult am tinut atunci la proiectul meu? La fel de mult ca si in cazul precedent...si poate putin in plus pentru ca nu l-am avortat la primul semn din degete al maestrului. Rezultatul final - dezamagitor dar in acelasi timp plin de mandrie. Nota nu a fost importanta - pentru ca proful a notat in concordanta, a dezaprobat forma si solutia pana la capat. Asistentul m-a sustinut iar eu am avut satisfactia de a vedea cum proiectul meu nu mai este o copie ci isi pastreaza originalitatea.
Un mic salt inainte si o alta cadere nervoasa prin anul4 in care un asistent si un prof "m-au injunghiat pe la spate" intr-un proiect. Una este sa fi indrumat gresit si alta este sa fi lasat in greseala ta desi greseala era cunoscuta atat profului cat si asistentului. Poate a fost un test pe care l-am picat fara sa stiu - de existenta testului si de faptul ca l-am picat. "Hai sa o lasam sa vedem daca se prinde ca este gresit de una singura!" Corecturile au mers bine insa la predarea finala am avut un mare soc cand toate greselile posibile si imposibile s-au spart in capul meu si al proiectului meu. Replica mea de atunci a fost una disperata si seaca."Daca stiati toate astea atunci de ce m-ati lasat sa le fac, sa le pun in proiect?" N-am primit un raspuns la ea dar am avut satisfactia sa o fi spus cu voce tare. Atunci am realizat ca uneori mai multe pareri nu strica. Pareri neutre din afara unui cerc de indrumatori si evaluatori care sunt unii si aceeasi oameni cu unele si aceleasi vechi de secole hibe si obsesii. Tot atunci pe fondul unui puternic spirit competitional cu o alta colega de grupa am ajuns pentru prima data sa-mi pun intrebarea Cat de mult ar trebui sa investesc emotional intr-un proiect pentru ca in momentul in care acesta este facut zob sa nu ma simt ca dupa o despartire amoroasa? Raspunsul nu l-am gasit pentru ca fiecare proiect de atunci si pana in prezent a fost diferit.
Anul5 momentul in care am inteles regula flying solo. In anii mari odata ce ai stabilit in mare forma si functiunile poti sa nici nu te mai duci la corecturi pentru ca nu prea mai ai ce sa gresesti la proiectare si la redactarea proiectului in sine. Pe astea se bazeaza si asistentii de anii4-5. Discutiile cu ei nu se desfasoara in jurul scarilor, circulatiilor sau budelor ci mai degraba in sfera inalta a programelor de arhitectura si a conceptelor. Cateodata insa te lovesti prin forma si prin exprimarea aleasa de probleme de natura functionala CARE incredibil nu iti pot fi rezolvate de asistenti. Pentru ca ei nu se ocupa de "maruntisuri" ca astea si pentru ca "ai ajuns deja pana aici in formarea ta profesionala si ar trebui sa le rezolvi de unul singur." Ok, total absurd pentru ca daca vreau o parere pe latura functionala atunci ar trebui sa pot, teoretic, sa o si am chiar daca pare nesemnificativ. Da, pot sa ma impiedic in niste bude sau in niste scari sau... sunt multe asemenea exemple. Si apoi apar comentarii la predare de genul. "ai ajuns pana in anul4-5 si nu stii sa faci bude! Rusine! Ce te-au invatat atelierele din anii 2-3?Nimic." Poate pentru ca asa e natura proiectului si a formei pe care am negociat-o de comun acord pe parcursul corecturilor. Regula flying solo se aplica in general in momentul in care simti ca orice corectura este de prisos ca nu-ti rezolva problemele ci mai mult ti le adanceste dar mai ales cand nu mai ai timp. Nu te duci la ultima corectura inante de predare pentru ca evident nu vrei acea ultima parere a asistentilor si profului care iti v-a schimba proiectul radical si te va face sa pierzi noaptea de dinainte daca nu cumva era deja pierduta.
Anul5 concursul "Present" bonusul de incredere pe care tu singur il dai proiectului tau. Daca crezi in el si esti convingator atunci si altii vor crede in el. Un topic pe care mi-a facut placere sa prezint si care mi-a pus in evidenta calitatile oratorice si de convingere a publicului. Calitati care nu le am decat in 10% din cazuri. Sunt convinsa ca nu as fi participat cu acel proiect daca sustinerea mea nu ar fi fost atat de "patimasa". Atunci pot sa spun ca am tinut mult la proiectul meu. Atat de mult incat am participat la concurs doar ca o cuantificare a implicarii mele in proiectul respectiv. Atunci am avut si sustinerea asistentilor si a profului din pacate insa nu am avut si sutinerea juriului concursului.
Cat de mult sa tinem la proiectele noastre? Cat de mult ar trebui sa investim emotional in ele tinand cont ca investim creativitate si timp in conceperea si redactarea lor? Cat din aceasta investitie emotionala este riscata cat este safe si cate este bluffing doar ca sa dam proiectului sustinerea de care are nevoie pentru a sta de unul singur.
Read More......
