Bellu este un cimitir, insa nu si din punctul meu de vedere. El este o colectie de obiecte ingramadite fara prea mare relationare unul cu altul Asta pentru ca sunt pusa la intocmit liste de monumente. Iar listele de monumente la Bellu sunt VARZA.
Nu putem acuza administratia ca nu stie ce are in propria ograda, exista o evidenta insa punctele de vedere sunt total diferite. Astfel dau de situatii hilare in care monumentele cuprinse pe lista monumentelor istorice nu se gasesc la figurile care trebuie si nici nu au toate datele corecte. Identificarea in teren, in acest mod simplu, devine un chin.
Sunt 170 de monumente listate in prezent. Dintre ele cam 20% se stie cum arata. Mi se pare ridicol sa nu stiu cum arata un monument care ar trebui sa fie valoros prin ceva, sculptura, arhitectura, personalitatea respectivului, respectivei, dar asta e situatia.
Tinta proiectului la care lucrez este sa le identificam corect pe cele care sunt listate, sa identificam altele cu valori arhitecturale, artistice, istorice si sa le marcam pe niste harti individuale ale fiecarei figuri (insule de morminte) din Bellu pentru ca turistii sa stie ce pot sa vada.
Pentru aceasta, dat fiind salata ce domneste in liste, evidente, harti, planuri pe aceasta tema, trebuie mers in teren si gasite, fotografiate si marcate pe harta mormintele. Si vreau sa spun ca nu e o treaba tocmai usoara.
Din plimbarea de ieri de aprox 4-5h intr-un perimetru clar delimitat din cadrul cimitirului am descoperit ca Bellu mai are pe langa monumente si personaje. Si aici ma refer la un concept un pic similar cu cel al "Mici Sirene" sculptura simbol a Copenhagai. Adica este vorba despre niste sculpturi uneori in marime naturala care prin povestea lor sau prin maiestria artistului ce le-a realizat prind viata si devin repere printre morminte. Ca vizitator nu se poate sa nu te atasezi de ele sau macar sa te impresioneze.
Cum iti dai seama daca o sculptura devine un personaj? Prima chestie este ca revine obsesiv in pozele, impresiile tuturor care viziteaza si o descopera, indiferent de persoana, indiferent de anotimp. Are ceva special. In jurul lor, adevarate sau nu apar o serie de povesti, legende care contribuie la sporirea fisei personajului. De asemenea vizitatorii revin la acel mormant, monument nu pentru cel decedat, care in unele cazuri a fost dat de mult uitarii, literele furate de pe mormant, ci pentru personaj in sine. Orice agresiune asupra statuii este perceputa de cei care tin la ea ca o agresiune spre o persoana si nu spre un obiect.
Pana in prezent am identificat urmatoarele personaje:
1. Doamna in alb sau Doamna cu umbrela. aka Katalina Boschott
Are in spate o poveste tragica de amor de secol 19. Statuia in sine este in marime naturala, foarte bine realizata de sculptorul italian Romanelli. Impresia este cu atat mai mare cu cat personajul este amplasat la nivelul solului si te poti apropia de el poti sa-l atingi, nu exista niciun piedestal sau imprejmuire care sa te impiedice sa interactionez cu ea. Doamna are si destui fani, se pare pentru ca in permanenta exista flori lasate sau diverse obiecte la picioarele ei. Desi este gandita si realizata la sfarsit de sec 19, prin amplasare monumentul este foarte modern ca concept.
2. Figura indurerata de Frederick Storck.
Este un personaj recurent. Il putem gasi in cel putin 2 ipostaze in cadrul unor monumente diferite. Modelul este vizibil acelasi. Faptul ca un sculptor recicleaza modele si sculpturi funerare nu este o noutate, ce este frapant este calitatea executiei, marimea naturala, si amplasamentul personajului.
3. ingerul in iarba.*
Este o sculptura foarte umana din piatra. Ii lipseste o mana dar nu este o problema. Inscriptia de pe mormant este in rusa ceea ce face identificarea decedatului dificila. Ce impresioneaza la prima vedere este amplasamentul. Ingerul pare coborat direct pe mormant in iarba. Exista un gardulet de imprejmuire dar asta nu inseamna ca nu te poti apropia de ea. Din pozele in care apare pe net, iti da impresia ca este mai mare, in realitate personajul este chiar petite si ,atipic ingerilor, iti ofera o perspectiva descendenta.
4. Fata cu cruce*
Este vorba despre o figura extrem de expresiva de pe monumentul funerar al fam. Assan (cei cu moara din Bucuresti) ce tine o cruce si priveste spre cer. Din ce-mi dau seama este in marime naturala si din bronz. Autorul este tot un italian de la Milano. Cassi Este un momenument impozant prin marime in general. Spre deosebire de personajele anterioare, fata este amplasata la inaltime si aproape inaccesibila. Aceasta impreuna cu pozitia si expresia ei o fac sa devina si mai ireala. Ar putea fii un inger insa nu are aripi.
5. Madona Stolojan
Este un basorelief in bronz aproximativ in marime naturala in stil art Deco. Este unic prin amplasament si stil. Este accesibil de la nivelul omului ceea ce ajuta la perceptia mai buna a detaliilor. Nu putem spune ca te atasezi de ea la fel de intim ca de restul prin stilul lucrarii care este mai putin figurativ si mai mult decorativ si prin formatul de basorelief.
Si lista va continua.
* denumirile sunt date de mine, nu stiu sa existe vreun nume acceptat, universal valabil pentru aceste personaje.
sâmbătă, octombrie 01, 2011
Bellu - take 1
sâmbătă, februarie 26, 2011
Bellu - muzeu de artă şi arhitectură
Sunt puţin în ceaţă la acest capitol pentru că nu ştiu exact ce trebuie să fac. Nu este un proiect de şcoală unde tema este deja dată şi ai un deadline clar, este un proiect de birou, pe bune, adică. Dacă se va face sau nu iară nu ştiu. Mă enervează un pic faptul că nu am o temă clară şi nu ştiu ce urmăresc de fapt. Dar se trecem un pic în revistă ce ştiu.
Trebuie să realizez un studiu istoric pentru posibila finanţare a unor intervenţii de punere în valoare a monumentelor de artă funerară din cimitirul Bellu. Monumentele respective, împreună cu tot ansamblul sunt trecute în lista monumentelor istorice. Pentru aceasta în prezent caut documentaţii, documentaţii care să nu se rezume exclusiv la nişte albume de poze însoţite mai mult şi mai puţin de ceva text. Documentaţii solide organizate şi la obiect. Vreau să ştii dacă cineva, vreun arhitect sau istoric de artă în speţă şi-a pus problema inventarierii, analizei şi sortării informaţiei în domeniul arhitecturii funerare?
Ştiu că pare o glumă dar în secolele trecute oamenii îşi puneau mult mai serios problema vieţii de apoi dar mai ales a design-ului casei pentru viaţa de apoi, în speţă a capelei, cavoului, mormântului, mausoleului, criptei, etc.
Azi am fost în Bellu pentru prima dată. Deşi locuiesc în Bucureşti şi am tot auzit de el nu am dat niciodată pe acolo. Era frig şi ningea frumos cu fulgi mari. Nu bătea vântul şi era linişte, foarte linişte la primele ceasuri ale dimineţii. Mai erau câţiva oameni pe acolo dar nu era aglomerat. Zăpada acoperea cam toate mormintele şi era destul de greu să te mişti printe ele. Scopul vizitei au fost nişte poze, la nişte morminte precise. Aveam nevoie de ele până luni pentru o prezentare. Poate faptul că eram acolo on business sau faptul că aveam o hartă a cimitirului în mână pe care erau marcate figurile cu pixul, şi pentru că m-am dus ţintă la ce căutam a contribuit la un sentiment de deja vu. Nu eram într-un cimitir ci într-un parc, un parc populat cu obiecte. Iar acestea veneau în tot felul de forme, mici, mari, înalte mai puţin înalte, de marmură de piatră, năpădite de iederă, roase de vreme, cu statui, fără statui, cu statui mutilate, unele aveau nume altele nu... În fine căutam ceva anume, altfel cu siguranţă m-aş fi pierdut printe morminte.
A face poze în Bellu e riscant. Nu prea înţeleg eu de ce, fiind un cimitir. Versiunea oficială este cea a încălcării intimităţii... decedatului?! Înţeleg să nu fac poze la oameni pe stradă fară acordul lor dar la morţi?! Oricum, crezul meu de fotograf nescris este că cel din spatele camerei alege la ce se uită într-un cadru. Dacă vede arhitectura sau mulţimea. Privitorul poate doar să aleagă, sau să ghicească la ce se uita fotograful. Şi da să faci poze în Bellu seamănă un pic cu a fii paparazzi. Urăsc sentimentul ăla când înainte de apăsa pe declanşator trebuie să vezi dacă nu eşti văzut făcând poza. Distruge totul, eşti sub cronometru, trebuie să fi rapid, precis dar mai ales natural şi să nu dai de bănuit. De data asta am scăpat de discuţia explicativă cu paznicii.
Şi stau şi îmi imaginez într-o zi, Bellu străbătut de turişti, ce urmează un ghid, explicându-le ce şi cum stau lucrurile cu oamenii defuncţii şi cu mormintele lor. Sunt sigură că morţii vor fii fericiţi să fie băgaţi în seamă după atâta amar de vreme. Unele morminte chiar arată cum n-ar mai fii dat nimeni pe la ele de cel puţin un sfert de veac.
Dar să redevenim realişti pentru un moment. Bellu trebuie să vândă o imagine, iar această imagine trebuie construită, nu ştiu cum va arăta sau dacă viziunea mea asupra ei corespunde cu viziunea administraţiei cimitirelor dar... poate cine ştie...
Mai multe despre monumentele funerare într-un alt episod.