Evolutie a studentului arhitect la Mincu

Anul1.
Este debusolat, daca nu vine dintr-un mediu artistic unde atelierele sunt ceva frecvent nu prea intelege care este faza cu ele. N-are habar de machetare sau de alte unelte mai smechere de desen (nu ca in anii mai mari ar avea mai multe cunostinte) Se duce la toate cursurile pentru ca orele la liceu erau obligatorii si ia notite constiincios (practica care nu dureaza mai mult de cativa ani). Se apuca de fumat daca nu era deja fumator pentru a se da bine printre cei cool ai grupei. Invata destul de greu unde sunt salile de cursuri pentru ca...facultatea noastra ESTE labirintica iar salile isi schimba denumirile o data la 3-4ani. Descopera sistemul de credite si modul in care se face media generala tarziu (asta daca cumva mai este si de la uman a-i explica ca de fapt este o medie ponderata intre notele de la materii si numarul de credite al lor este un calvar unde mai pui ca poate nu descopera deloc daca are norocul sa faca restante) Pica Zahariade - IAC in draci - si Crisan - pentru ca nu pot sa digere ce zice doamna iar calculele matematice merg mai greu dupa o noapte nedormita. Invata ca proiectele desi au o luna calendaristica de elaborat se fac in ultimele doua zile dinaintea predari, fara a pune la socoteala noaptea/noptile.

Anul2
Continua sa fumeze din reflex si in continuare pentru ca e cool. A invatat salile dar cateodata facultatea il mai surprinde noaptea cand nu mai stie pe unde sa o ia si cumva salile au iz de twilight zone. Da pe la cursurile importante si la seminarii doar cand anumiti colegi "seriosi" ii dau SMS sa-si miste fundul la scoala. A mai invatat urmatoarele doua lectii. Primele doua ateliere dintr-un proiect intotdeauna se freaca menta si nimeni din administratie nu se scoala mai devreme de ora 10. S-a imprietenit cu secretarele pentru ca are restante si pentru ca trebuie sa fie pus la curent cu ce se mai intampla prin catedre. La GD a reperat deja micul geniu al grupei si daca n-are noroc de asa ceva in grupa sigur va gasi vreun specimen in an. Cu ajutorul lui trece seminariile dar nu si examenul (sau daca-l trece o face la limita) Despre machetare nu pot sa zic ca se omoara dar este cu tip cu resurse umane (are prieteni care stiu ce si cum, prieteni mai mari evident) si se rezolva.

Anul3
Mai invata ca Iordachescu pica, si pica si iar pica...doar vede studenti restantieri la cursurile lui din anii 4 si chiar 5. Finisajele iara sunt ceva nefericit. Iar proiectele optionale impreuna cu cursurile optionale fac viata si mai amara. Acum trebuie sa-si gaseasca oameni "seriosi" (aia de la care sa-ti iei notitele si sa-ti dea SMS de "partial" sau "lucrare de verificare") din fiecare grupa de optional care nu se intampla sa fie grupa lui de an. Ce nasol - tocmai cand isi facuse sistemul de relatii bine pus la punct. Se intalneste cu Sandu si cu Augustin. Invata repede dupa ce este dat de vreo 3 ori afara ca Augustin nu-i place sa intarzii iar ca Sandu are un scris infect si ca oricum nu prea intelegi nimic din cursurile lui (altul la care observa o rata mare a celor picati) Isi gaseste un job iar datul pe la scoala brusc incepe sa nu mai fie rentabil.

Anul4
Datorita faptului ca are un job isi permite si un anumit stil de viata (sa vina cu masina la scoala, sa se imbrace elegant, sa-si dea la facut machetele la laser si plateasca oamenii sa-i dea restantele in locul lui) Tot datorita jobului se simte superior tocilarilor care iau notite pentru el si care ii dau schitele uneori pentru el. Il vezi rareori pe la scoala. De fapt profesorii din anii 4-5 descopera ca numarul de studenti in an este aproape dublu in momentul in care au examen fata de cel pe care il vad in mod normal la cursuri. Anul4 este anul pe care multi dintre studenti il rateaza in termenii de timpi petrecuti la scoala vs la birou. Tot anul4 este si anul in care simti cum focul pasiunii pentru arhitectura nu mai arde si te intrebi daca nu cumva ti-ai gresit cariera. Asta evident dupa ce ai trecut si prin niste cursuri referitoare la profesiunea de arhitect pe care ai fi vrut sa ti le fi pus in anul1 sa nu mai pierzi atata timp prin facultate. Unii isi baga intratat picioarele in scoala incat ii vezi doar la atelier si cateodata la seminari. Dar nici o problema, totul este minunat atat timp cat ai de unde sa faci rost de notite si cineva se ofera sa-ti explice intr-o pauza de tigara (pentru ca nu te-ai lasat tocmai acum cand lucrezi de fumat nu?) si nu pici proiectele. Pentru unii anul4 este anul in care reusesc sa plece la burse in strainatate. Unii nici nu se mai intorc preferand scoala de acolo scolii de aici.

Anul5
Similar cu anul4 doar ca din nou scoala isi da silinta sa sincronizeze predarile la milisecunda iar studentul invata ca a imbatranit. (De fapt litrii de cofeina, codeina si tutun plus orele nedormite cu lunile fie pentru scoala sau pentru birou isi fac simtita prezenta) Pentru unii dintre ei acest lucru se traduce in stres, oboseala dar si in afectiuni cronice fizice si psihice (cu totii aveam doage sarite dupa 5 ani de facultate). De asemenea invatam ca, desi in anul 4 proiectele se mai puteau flustura in anul 5 nu prea mai merge. Mai ales ca restantele anterioare trebuiesc luate iar nici o alta restanta facuta doar nu intra la anul in diploma. Toate peste toate, studentul de anul5 este stresat dar si functioneaza pe stres, imprimand stres si altora. Studentii de an5 sunt de fapt responsabili de cele mai multe dintre zvonurile nasoale despre anul6 (paradoxal deoarece ei sunt anul5)

Anul6
To be continued. Pana acum s-a tradus in alergatura multa, multa discutie pentru nimic, colegi stresanti cu intrebarile lor "Da tu ce faci la diploma?" si foarte mult timp liber - asta pentru ca sunt jobless - altfel s-ar fi tradus in job, job, job - a da si ceva pentru diploma, job, job si sambata ca asa trebuie si ca avem predare, job, si mama voastra de sesiune si cursuri, vacanta si iar job pana probabil la panica cea mare...dinainte de prediploma presupun.
Voi reveni cu impresii cat de stresant este anul6 cu adevarat.

Portretele ce reies de mai sus sunt doar orientative sunt constienta ca exista si exceptii de la regula insa cam asta este calea spre o viata linistita si lipsita de dureri de cap in scoala de arhitectura.

Read More......

Despre monumente si protejarea lor in Bucuresti 3

Episodul 3 are ca subiect atitudinile. Daca am vazut cam cum se pune problema in proiectare, sa vedem cum se pune problema in scoala. Pentru ca aici noii profesionisti isi formeaza principiile.

Evident atitudinea fata de monumente va depinde radical de segmentul cadrelor didactice pe care il vei consulta. Pentru ca fiecare catedra are opinia ei si este dispusa sa faca concesii de o natura sau alta (in functie de prioritati). Spre exemplificare. Sa luam Catedra de Stiinte Tehnice iti va zice ca este foarte frumos proiectul de restaurare insa fie tehnologia pentru a il pune in practica nu exista la noi in tara fie este prohibitiv de scumpa (sau nu s-a inventat) Sau ca, da materialul original trebuie pastrat insa trebuie cumva repus in opera ceea ce iti va da niste costuri la manopera astronomice. Departamentul de Istorie si Teorie va pune accentul pe modul in care faci restaurarea si se va uita mai putin la partea tehnica si la cea economica.
Si paradoxal Departamentul de proiectare iti va vinde doua "cai operationale" a nu te atinge de monument sau a-l parazita complet si integra in noua constructie (vezi ca exemplu Sediul Uniunii Arhitectilor din Piata Revolutiei).

Personal nu inteleg schiziunea aceasta radicala in cadrul dept. proiectarii. Imi aduc aminte de ultimul proiect din anul 5 in care unii dintre colegii mei si-au ales un sit in imediata vecinatate a Palatului Stirbei (Calea Victoriei). Imi aduc aminte de discutiile la atelier in care se chinuiau sa faca o arhitectura care sa lucreze cu palatul si pentru palat dar care sa nu se atinga fizic de palat in nici un fel. Absurd pentru ca, daca la exterior, suprateran nu te puteai lipi/lega de el nici in subteran lucrurile nu stateau prea bine datorita pivnitelor (cea mai veche parte a palatului). Ceea ce le lipsea colegilor pentru o interventie reala era un studiu pe monument care sa reliefeze ce se poate si ce nu se poate pe el (precis, exact, chirugical ce se poate demola ce nu, ce se reface si cum si care sunt libertatile noii arhitecturi in relatie cu vechiul) Acest studiu de ar fi fost prezent ar fi scutit comisia de evaluare a proiectelor si pe noi spectatorii de o intreaga dezbatere legata de ATITUDINI.

Dar de unde vine aceasta "cale operationala" a neatingerii de monumentul istoric. Din Carta de la Venetia a restaurarii dar la fel ca multe din aceste acte normative prescriptia respectiva are cu totul alte conotatii decat cele conferite de profesorii nostrii. Pe scurt paragraful vorbeste despre modalitati de realizare a legaturii directe nou-vechi (nicaieri nu este interzisa o asemenea legatura). Mijloacele tehnice trebuie gandite de asa natura incat sa nu dauneze monumentului si mai ales sa poata fi reversibile. De ce? Pentru simplu motiv de bun simt pe care carta il accepta. Generatiile viitoare poate vor fi mai avansate decat noi tehnologic si astfel solutia noastra de restaurare-integrare de azi sa poata fi refacuta maine mai bine. Este sensibil si de bun simt sa gandim monumentele sustenabil pentru generatiile viitoare. Nu inseamna sa le izolam sau sa nu intervenim pe ele. Profesorilor probabil le este greu sa le explice studentilor de ce anumite solutii nu se califica ca reversibile pentru ca acest lucru cere o cunoastere profunda a monumentului si a tehnologiei de noua generatie, de aceea adopta solutia simpla - nu-i lasam sa se atinga de monument si gata. Este o atitudine gresita si total refractara fata de scopul in sine - ajutarea monumentului sa traiasca mai departe (inca 100 de ani peste cei xxx pe care ii are)

Si revenind la proiectele cu palatul Stirbei, fiecare atelier in care situl respectiv s-a ales a mers pe o abordare diferita. Interesant a fost momentul confruntarii finale in fata comisie, cand studentul a fost pus sa-si argumenteze alegerea a se lega sau nu de monument si in ce mod. Condamnate au fost solutiile care se legau. De ce? Nici macar nu s-a incercat o detaliere tehnica pentru legatura respectiva in care studentul sa zica "Ok, am ales sa ma lipesc in punctele X, Y si T de monument pentru a realiza z,t,m,n obiective si cam asa vor arata zonele respective in DETALII DE ARHITECTURA." Doar eram anul 5 si se dorea un exercitiu de diploma... ar fi fost criminal sa se ceara detalii pentru asa ceva? Din punctul studentilor, bineinteles, toti vrem sa lucram cat mai putin si la un nivel de detaliere cat mai redus - pentru ca oricum proiectul l-am facut in ultimele 2 saptamani dinainte de predare. Din punctul profesorilor da, ar fi fost dezirabil, si totusi nu cred ca cineva ar fi stat sa se uite la detalii decat daca il interesa in particular. Pentru ca sa fim seriosi, detaliere de arhitectura oricat de fundamentala ar fi ea, paleste in fata CONCEPTULUI de arhitectura. Din punctul de vedere al proiectului (pe care nimeni nu-l abordeaza niciodata) acele detalii ar fi fost probabil totul. (God is in detail).

In prezent ma gasesc intr-o situatie conflictuala cu propriul proiect de diploma. Am parte de unul din acei profesori indrumatori care militeaza pentru a nu te atinge de monument. Am un sit interesant de complicat atat din punctul de vedere al terenului cat si al cladirilor/ruinelor de pe el. Am un sit pe care nici un profesor comod nu l-ar aborda - 4 vestigii arheologice de importanta nationala si un muzeu- monument de valoare culturala locala, o cadere de nivel, faleza Dunarii, un peisaj genial dar o zona de construibil extrem de restrictiva. De ce? Pentru ca a lucra pe el inseamna sa-l cunosti iar mie ce mi se poate reprosa este ca nu-l cunosc prea bine. Parca si vad replica, "D-soara, dar dumneata esti din Turnu Severin sau ai rude pe acolo?" Evident ca nu si asta automat imi scade din credibilitate. Pentru ca, ca sa intelegi un asemea sit (conform lor) ar trebui sa fi crescut si copilarit acolo sa-l vezi in transformarile sale. Poate ca au dreptate, dar poate ca e necesar tocmai de un om impartial pentru o interventie acolo. Poate ca cineva din Turnu Severin lucrand pe situl respectiv sa fie dispus la mai multe concesii in ceea ce priveste legaturile, amplasamentul etc.

Pe langa acestea pot zice ca duc un razboi - o negociere diplomatica (legata de diploma dar si in termenul de afaceri externe) cu profesorul in care imi argumentez fiecare interventie, fiecare miscare, fiecare detaliu - prin prisma beneficiilor pe care le-ar aduce sitului si orasului. Tuturor propunerilor mele mi se opun considerente de structura, de restaurare dar mai ales de ATITUDINE. Iar un proiect poate sa castige sau sa piarda tot prin atitudine. Daca atitudinea ta este opusa atitudinii celor ce iti recepteaza proiectul atunci oricat de bun ar fi si oricat de detaliat ar fi tot va fi condamnat. Trist. Pentru ca atitudinile se schimba cel mai greu.

Read More......

Despre monumente si protejarea lor in Bucuresti 2

In prima parte am discutat despre excese, dar nu am mentionat care ar fi o atitudine "normala" din partea atat a beneficiarului posesor de cladire veche cat si proiectantului.

Sa incepem deci cu proiectantul - pentru ca asa cum scoala ne formeaza asa si noi incercam sa ne formam clientii prin ceea ce construim (ajungem sa construim).

Facts.
1) Nu exista sectie de restaurare la facultatea de arhitectura Ion Mincu Bucuresti. De abia din 2009 exista ceva similar la Sibiu din necesitati practice. Prea mult fond construit vechi, prea putini oameni care stiu sa lucreze pe el si cu el, avand abilitatile necesare de arhitect si constructor.
2) In afara de zona Ardealului nu se poate vorbi de un fond construit OMOGEN in cadrul oraselor drept care nici nu s-a pus problema - cum s-a pus in Vest- de o specializare pe conservarea vechilor imobile, lucrari de amenajare, restaurare, etc. Pentru a intelege la ce ma refer sa luam exemplul scolilor italiene care sunt intr-un fel calate pe acest lucru - conservare, intretinere, cumva lucrari de mai mare sau mica anvergura intr-un construit existent. Noi n-avem asa ceva pentru ca cazurile sunt asa de izolate incat doar un numar redus de arhitecti se ocupa de acest lucru. Poate ca inca traim cu acea iluzie ca in Romania trebuie sa se construiasca de nou si ca tot ce e nou e si bun calitativ (finisaje, functiuni) si estetic (la moda)
3) Ultima mare campanie de restaurare a monumentelor din tara a avut loc undeva prin anii 60-70. Gratie oamenilor de atunci avem acum Hanul cu Tei (dar nu si Gabroveni), Hanul lui Manuc, bisericile manastirilor din Moldova etc. Acele monumente peste care s-a sarit la aceste restaurari din lipsa de bani sau pur si simplu pentru ca reprezentau burghezia (motive ideologice) sunt acum ruine. (vezi numeroasele palate ale nobililor maghiari din Transilvania spre exemplu)
4) Hanul Gabroveni s-a dovedit a fi un concurs ineresant tocmai prin prisma faptului ca au fost foarte putini oameni capabili sa lucreze pe un monument istoric. Evident ca, daca cineva sa pune pe adunat, se ajunge la concluzia ca cei care au lucrat acum 30-40 ani in restaurare fie sunt prea batrani ca sa practice fie s-au specializat in altceva intre timp restaurarea nefiind cautata in institutele de proiectare din tara. Deductia logica nu surpinde decat pe cei care ar trebui sa asigure formare profesionala - oare de ce de abia in 2009 se introduce sectia specializata la Sibiu.
5) Nu avem cultura vechiului, a obiectului valoros care vine din noi si din respectul nostru sincer pentru munca, valoarea memoriala a lui. Nu vrem sa pastram ce e vechi, pentru ca vechi este automat perimat si inutil. (reciproca nu este nici ea valabila), de aceea nu este de mirare ca nu ne trage inima sa pastram casele in buna stare din epocile trecute.

Dar toate acestea pot fi amendate intr-un fel sau altul. Pentru inceput sa existe vointa si facilitati oferite de stat pentru imobilele vechi (scutiri de la impozite si sisteme de finantare a interventiilor de restaurare si reabilitare - ceva similar cu ceea ce se intampla acum pentru reabilitarea termica a blocurilor)

Pasul doi ar fi revigorarea pietei de solutii constructive si tehnice de reabilitare - materiale, manopera etc. Pentru ca acestea sa nu fie la preturi atat de prohibitive.

Pasul trei care poate si trebuie sa mearga in paralel cu pasul doi ar fi o campanie de imagine in care oamenilor sa li se explice ce beneficii sociale le poate aduce locuirea intr-o casa veche sau ce pot sa faca cu o casa veche cei care o au. Pana acum reconversiile functionale cele mai frecvente sunt. locuinte ->sedii de firme; locuinte->cafenele, restaurant, bar; locuinte->case reprezentative; locuinte->muzee. Nu s-a incercat convertirea imobilelor de locuinte colective interbelice in hoteluri de lux sau cladiri de apartamente de lux de inchiriat (un sistem de imobil de raport dar nu pentru locuinte sociale ci de lux). In justificarea unei asemenea optiuni un rol important l-ar juca amplasamentul central al unora din aceste imobile cat si spatialitatea lor interesanta.

Pasul patru dar care poate incorpora pasii doi si trei ar fi crearea unui organism (nu stiu daca ar fi bine sa apartina de Ministerul Culturii sau de cel al Dezvoltarii din cauza coruptiei) ca un fel de centru de informare. Olanda are centre regionale interconectate similare pentru dezvoltarea de ansambluri rezidentiale. Similar centrul va functiona pe mai multe niveluri.
+ elaboreaza strategii de revitalizare a zonelor construite ale oraselor (cu prioritate pe zonele istorice si centrale)
+ elaboreaza si gestioneaza programe si proiecte de restaurare si reabilitare pe baza unor studii facute tot de ei pe zone (zonele de protectie sunt un punct de plecare)
+ au un serviciu de consultanta gratuit pentru beneficiarii de cladiri aflate in zonele protejate prin care le explica: ce au voie si ce n-au voie sa faca cu cladirile lor, ce ar putea sa faca pentru a obtine facilitatile fiscale prevazute la pasul unu (multi beneficiari nu stiu unde sa se uite in legislatie ca sa obtina asemenea discount-uri si toata birocratia ii sperie), indrumare in ceea ce priveste consultanta de specialitate in vederea elaborarii unui proiect de arhitectura concret ulterior. (ii iau de manuta si le indica o lista cu arhitecti care lucreaza pe asa ceva, sunt specializati si ii indruma pe cine sa-si aleaga dupa buget, cam ce lucrare vor sa faca ei acolo, etc) Partea asta de consultanta poate fi taxata undeva in costul viitorului proiect daca acesta se realizeaza.
+ organizeaza guided tours prin oras. Da, la noi nu exista asa ceva oficial dar altii au luat in calcul si perspectiva turistica a arhitecturii. Pe scurt, un grup de pasionati de istorie sau de arhitectura sa poata selecta dintre anumite pachete de vizitare a obiectivelor. Sa zicem ca faci unul pentru modernismul interbelic in Bucuresti, sau poate vrei unul care sa evidentiezi blocurile socialiste. Da, ar fi unui vestici interesati sa traiasca experienta comunista live. Sa vada cum se locuieste intr-o garoniera comfort trei in Militari sau cum arata dosurile de blocuri in Titan. Ei n-au la ei acasa si vor sa vada la noi. Alt pachet ar putea fi cel legat de zonele rezidentiale traditionale (cele ce se mai pastreaza inca). Exista multe astfel de scenarii care nu au fost deloc explorate. Si evident cireasa de pe tort este guided tour cu un profesionist. Adica sa eliminam situatiile penibile in care turistul intreaba X si ghidul ridica din umerii dezinformat.

Am luat parte la asa ceva in excursia din anul III in Olanda unde NAI - OAR-ul lor- se ocupa de asemenea tururi. Iar in cazul vizitei la Universitatea din Delft am avut parte de ghizi studenti sau fosti studenti acolo - lucru dragut pentru ca erau de varsta noastra si stiau tot felul de anecdote amuzate despre locurile de acolo si despre modul in care functionau. Trebuie mentionat ca un grup de studenti la arhitectura iti vor servi o groaza de intrebari mai mult sau mai putin bizare despre o constructie la care nu te-ai gandit pana atunci. Ex: cum se realizeaza ventilatia unui spatiu sau scurgerea apei pluviale de pe acoperisul terasa.

Ceva similar ar putea fi afiliat daca nu un departament separat al OAR (gandindu-ne ca sunt implicati si arhitecti si urbanisti si istorici si multi altii)

Cele descrise mai sus ar putea mai mult ca sigura sa faca parte dintr-un program cultural din cadrul unei strategii urbane de dezvoltare pe care...Bucurestiul nu o are. LOL

Read More......

Despre monumente si protejarea lor in Bucuresti 1

In iarna ce tocmai s-a incheiat am participat intr-o echipa la realizarea si redactarea unui proiect pentru concursul Hanul Gabroveni. Experienta a fost interesanta insa a fost una din acele dati in care desi teamwork-ul a mers, rezultatul a fost un pic sub asteptari.

Despre concurs s-au scris si spus multe la care nu pot decat sa adaug, parerile sunt impartite, despre atitudine, despre organizare, despre puncte de vedere si functiuni. A castigat cine trebuia sa castige iar rezultatul este doar reflectarea unei viziuni a comisiei de jurizare, este intr-un fel "ce vroiau sa vada de la un proiect in cadrul concursului". Mai multe in numarul 81(februarie 2010) al revistei arhitectura.

Subiectul articolului de fata este mai mult legat de o atitudine extrema pe care o au oamenii (profesionisti dar nu numai) fata de monumente. Practic in Romania nu exista cale de mijloc exista doar "cavaleri ai monumentelor" si "distrugatori" ai lor. Exista doar cei ce vor conservarea sub pavaza etichetei de monument istoric a jumate din centrul vechi a unor cartiere extinse si cei care nu se uita la ceea ce au ci doar la ceea ce pot avea pe un teren.

"Cavalerii monumentelor" sunt produsul distrugatorilor si sunt minoritari (fapt confirmat de distrugerile ce se produc INCA asupra patrimoniului), lipsiti de unelte legislative eficiente pentru stoparea masacrului dar mai ales orbi in cauza lor. Nu derog cauza ca fiind gresita ci din contra mai mult decat necesara - spun insa ca extremele sunt la fel de periculoase.

"Distrugatorii" au bani, interese dar mai ales incultura sau prea putina pasare fata de ce au. Pentru ei o casa (in zona protejata a centrului Bucurestiului dar nu monument istoric) nu este nici mai mult nici mai putin decat o constructie inadecvata cerintelor lor economice. Nu judeca constructia decat prin prisma valorii ei economice, si evident ca, o casa P fata de o casa P+6 este mult subevaluata. Numai POT si CUT este ce conteaza pentru ei. Au fost numiti "rechini imobiliari" "dezvoltatori capitalisti" si in multe alte feluri, li s-a imputat faptul ca din cauza lor patrimoniul si orasul are de suferit. Multi dintre sustinatorii cavalerilor traiesc cu impresia ca acesti rechini sunt de fapt produsul exclusiv al epocii noastre - nimic mai fals. Ei au existat si in interbelic si in antebelic si tot cam asa au lucrat, tot asa au fost injurati si tot cum au vrut ei au construit.

Se tot publica liste "mortuare" cu demolarile suferite de tesutul urban din Bucuresti, se zice ca este mai vast si mai perfid decat cel pe care Bucurestiul l-a suferit sub comunisti. Nu stiu, sunt prea tanara sa stiu cum era inainte de '85 orasul dar vad ce se intampla in jurul meu. Unele cazuri sunt strigatoare la cer altele sunt doar selectie naturala.

Deranjant este un alt lucru mult mai putin evident - generalizarea. Nu fiecare caz este la fel si nu fiecare cladire este la fel de importanta in pierderea ei. Nu pot sa trec cu vederea dezgustatoarele comentarii lasate pe bloguri de genul "Inca una s-a dus si vor construi un turn in loc..."urmate fie de deplangeri, de remarci ironico-cinice la adresa distrugatorilor dar si de injurii. Pentru cei care scriu aceste randuri le-as sugera sa stea un pic si sa se gandeasca pentru ca
1) NU toate cladirile demolate fac loc unor turnuri
2) INCA nu au imaginea a ceea ce VA FI. Poate ce v-a fi este cu mult mai bun decat ce era
3) Demolarea este un proces natural intr-un oras VIU.
4) Nu totul este alb si negru in ceea ce priveste urbanismul

Nu am inca exemple bune care sa ilustreze cele zise mai sus dar atitudinile radicale prezentate in comentarii dar si in manifeste unor "cavaleri" nu sunt deloc utile urbanismului.

Unde gresesc "distrugatorii". Si ei la randul lor sunt un produs al societatii capitaliste prost intelese. Exista fie aroganta. "Eu fac ce vreau cu casa si cu terenul meu" sau incultura lui "n-am stiut." Ei gresesc in momentul in care nu vor sa accepte si alte solutii decat cele care le vor, standard, din partea arhitectilor/proiectantilor. Gresesc in momentul in care nu se gandesc cu un dram de bun simt la spatiul public, la vecini si de ce nu la pietonul de pe strada care v-a fi agresat de constructiile lor. Nu inteleg ca la fel cum exista un interior - spatiu valoros economic pentru ei - exista si un exterior care nu este al lor cand se adreseaza spatiului orasului.

De asemenea piata de materiale si tehnici de constructie din RO are prea putina varietate in ceea ce priveste segmentul de restaurare si conservare. Daca ai o casa veche si chiar iti pui problema sa o restaurezi, sa-i redai gloria de alta data (fie pentru ca o faci sediu de firma, fie pentru ca o faci bar/cafenea/restaurant sau doar pentru ca vrei un lifestyle de 1900 par example) nu prea ai cum pe plan local. Nu ai oameni care stiu sa lucreze anumite detalii, nu ai materialele necesare. Si trebuie sa importi, trebuie sa bagi in casa aia cu mult fata de cat face. Drept care multi pur si simplu aleg varianta- dat jos si refacut - evident pe gusturile si echiparea moderna. Mai mare mai incapatoare si mai adaptata functional la cerinte. Daca faci acest lucru automat devi un "distrugator". "Cavalerii" nu pot, sau nu vor a intelege, constrangerile pe care unii beneficiari de buna credinta le intampina cand vine vorba de cladiri vechi. O cladire de la 1900 nu este ca de la 2000. Daca vrei sa o pastrezi trebuie sa-i intelegi limitarile si sa le accepti - la fel cum un Ford din 1930 nu poate concura cu un BMW ultima generatie. Dar amandoua sunt masini (case) si de amandoua te poti servi pentru a te deplasa (locui in ele).

Unde gresesc "cavalerii". Ei nu judeca dupa valoare (istorica, arhitecturala, memoriala) monumentele pe care le protejeaza ci DOAR dupa valoare de vechime. Daca a fost un moment in care tot ce era vechi era automat si prost acum asistam - gratie manifestului lor la - tot ce e vechi trebuie pastrat pentru ca e valoros. Pastram TOT, palate si cocioabe, anexe si grajduri TOT pentru ca este vechi. Paradoxul si-a aratat coltii recent cand o casa modernista, nu mai veche de 1926-30 de Henriette Delavrancea Gibory si-a gasit obstescul sfarsit sub un buldozer pentru ca ... nu era suficient de veche pentru a fi protejata. Si in acest caz cine este vinovat. "Cavalerii" arata spre "distrugatori" acuzativ. "Distrugatorii" inocenti arata spre lista monumentelor istorice pe care casa nu figureaza. "Cine este si Henriette Gibory asta de trebuie sa-i pastram casa?" s-ar intreba un dezvoltator incult. A cui este vina ca saraca arhitecta Henriette Delavrancea nu este la fel de populara ca...sa zicem Mincu? Daca omul nu a auzit de ea poate ca este vina arhitectilor ca nu popularizeaza cu o incapatanare bovina...cultura arhitecturala.

Din aceasta intamplare nefericita exista un singur mesaj de inteles. "Cavalerii" ar trebui sa-si gandeasca un sistem mai inteligent si CLAR in ceea ce priveste ariile si monumentele protejate iar "distrugatorii" sa inteleaga ce au in posesie inainte de a demola si reconstrui.

Read More......