Zilele astea am avut în sfârşit răgazul să stau şi să pun pe hârtie într-un mod organizat ce aş vrea să scriu în lucrarea intitulată sugestiv Arhitectura şi războiul.
Idea transformării ei într-o lucrare complexă de doctorat în arhitectură a venit acum un an, când pornind de la un articol mărunt din revista Urbanismul din 1935 am descoperit prin intermediul unei bune prietene pasionată de istorie şi de studii de geopolitică cât de legate sunt cele două arii de expertiză. Menţionez că în afară de cele câteva lucrări conexe pe care le-am citit până acum şi mi-au deschis apetitul pentru istorie-arhitectură-psihologie toate cumulate cu conflictele armate, nu am o bibliografie consistentă pentru această lucrare. De asemenea până nu demult nici nu aveam o imagine clară a ceea ce înseamnă lucrarea. Adică, dacă este o lucrare de istorie a arhitecturii prin prismă conflictelor armate SAU este o lucrare de descriere a unor procese ce au loc la nivelul colectivităţilor în timpul conflictelor armate determinate intrinsec de un cadru construit, deci de o arhitectură. Adică un studiu similar celor ce s-au făcut pentru arhitectura modernistă (de locuinţe, corbusiană în genere) pe anumite grupe de subiecţi ce a scos la iveală anumite probleme psihologice pe care arhitectura, spaţiul construit le genera.
Mai jos este un posibil plan de idei major. Fiecare parte încearcă o abordare diferită a relaţiei arhitectură-război. Exemplele şi studiile de caz SUNT arhitecturale dar sunt detaliate comportamente, mentalităţi şi procese rezultante la nivelul comunităţii locale.
Arhitectura ca răspuns/rezultat al războiului (arhitectura militară)
+Sistemele de apărare, armele, maşinile de război erau în antichitate atribuţiile arhitectului împreună cu cele legate de mecanismele de măsură (a greutăţii, timpului, distanţelor. vitezei, etc). Pentru asta vezi Vitruviu
+In Antichitate, expresia formală a arhitecturii războiului.Imperiul Roman, sistemul de forturi,drumuri, castre, fortificaţii, ce a împânzit întreaga Europă şi N. Africii. Un sistem internaţional ce a funcţionat perfect indiferent de teren, comunitate ce a generat drumuri,legături ce au schimbat mentalităţi.
+Fortificaţii-Cum armele modelează formele arhitecturii (capitol dedicat exclusiv evului mediu, detalii, ilustraţii) Arhitectura militară pe care am tot învăţat-o la şcoală reintegrată cu următorul
+Fortificaţii-cum un tip de oraş fortificat modelează o mentalitate. Concepte de limită, delimitarea spaţiului, ordine, haos, interior-exterior. Comparaţie între comunităţile a două oraşe unul care nu a avut niciodată fortificaţii şi altul care a avut dpv, corelat urbanistic-sociologic-psihologic la nivelul maselor (notă: nevoie probabil şi de nişte lecturi pe partea de psihologie-sociologie a maselor.)
Arhitectura ca victimă a războiului.
+ Arhitectura, monumentele, cadrul construit în cadrul unui conflict armat devine victima războiului, distrugerile sunt greu de reparat în timp, dacă nu chiar ireparabile. Ele rămân ca nişte cicatrici în corpul oraşelor şi în memoria colectivă a populaţiei.
+Efectele psihologice ale dispariţiei subite cauzate de o distrugere în cadrul unui război a unei clădiri importante/monument, ansamblu asupra populaţiei unui oraş. Studii concrete preluate cu graţiei din Monuments Men, WWII şi războiul din Iugoslavia.
Arhitectura ca teatru al războiului
+ Tehnicile de luptă moderne se adaptează mediului urban. Din ce în ce mai multe războaie sunt de gherilă, se manifestă prin atentate cu bombe în zone intens traficate ale marilor oraşe (vezi Palestina, vezi Irak, vezi Iran). O serie de concepte noi cu privire la moduri în care arhitectura este folosită în aceste cazuri ea însăşi ca o armă-scut într-un război urban. Exemplificări pe WWII-Stalingrad, dar şi preluate din o serie de articole de pe BLDGBLOG care mi s-au părut extrem de interesante la momentul lecturii lor acum ceva timp.
Arhitectura ca mobil/pretext al războiului
+Distrugerea unui cadru al unei comunităţi+distrugerea ei morală+inlocuirea cadrului cu unul nou (al cuceritorului)= cea mai simplă metodă de reconstrucţie urbană+eradicare a unei civilizaţii (bineinţeles măsuri propagandistice, legislative, administrative trebuie luate.)
+ Planurile lui Hitler cu Berlinul, remodelarea lui Speer şi cum monumentalitatea arhitecturală a cadrului construit ar fi exprimat condiţia învingătorului şi a unei rase superioare.
+Lovim în arhitectură (văzută ca reprezentarea iconică a unei societăţi, ca landmark) intenţionat în cazul unor atentate gen 9-11 tocmai pentru a deveni un pretext al războiului.
(notă generală pt ultima parte: un pic cam trasă de par, nu prea clară cam cu ce s-ar ocupa şi dacă ar fi studii de caz semnificative pentru această direcţie)
Întrebări/nedumeriri:
+Sunt oare parţile majore prea diverse pentru a fi reunite în aceeaşi lucrare? Asta în condiţiile în care o lucrare de doctorat se vrea un studiu profund şi detaliat pe o singură direcţie?
+Mai sunt şi alte aspecte ale relaţiei arhitectură-război care mi-au scăpat din acest brainstorm? Completări pe unele dintre ele. Eventual idei/schiţe de bibliografii pentru aceste părţi
Şi închei cu două considerente generala. Dacă aş ajunge să scriu vreodată această lucrare oare cu cine aş face-o ca îndrumător? Asta, aşa în condiţiile diversităţii de direcţii prezentate.
duminică, septembrie 12, 2010
Arhitectura şi războiul-brainstorm
luni, septembrie 06, 2010
Intrebări fără răspuns (1)
îmi voi deschide o listă cu nelămuriri, WTF-uri găsite prin diverse cărţi, articole,etc. Majoritatea sunt profesionale DAR unele sunt pur şi simplu de bun simţ, lucruri pe care puştiul de 5ani se va găsi cu siguranţă să vă întrebe. Voi lua câte 3 exemple pe post şi voi încerca să găsesc un răspuns relativ logic, dar nu complet. Nu toate aceste întrebări au fost cercetate pentru că majoritatea îmi vin pe parcursul altor activităţi şi nu întotdeauna am la îndemână un google sau wikipedia.
1. De ce arhitecţii de sec XIX şi început de XX ofereau pentru lucrările lor garanţii de 30-50ani iar în prezent dacă cineva îţi oferă garanţie de 20 de ani în domeniul construcţiilor ni se pare suspicios de mult?
Are de aface cu materialele folosite care sunt în majoritate noi,care nu au cum să aibe mai mult de 40-50ani, şi care surprinzător nu sunt la fel de durabile ca cele tradiţionale. Aici putem să începem discuţia despre dezvoltarea durabilă şi cum oamenii construiau în trecut pentru 2 sau chiar 3 generaţii. Dar, nu este doar atât. Este vorba şi despre manoperă şi despre calificarea muncitorilor constructori. Personal m-am întrebat cum reuşesc încă case să trăiască fără termoizolaţie sau hidroizolaţie orizontală a fundaţiei dar şi cum rezistă nişte nenorocite de glafuri din ciment de vreo 40ani fără nici cea mai mică uzură, fără să păteze faţadele de la praf şi ploaie, etc.
2. De ce casele de sec XIX aveau înălţimi libere de etaj de 3-4m?
Pentru că erau făcute de burghezie care încerca să imite arhitectura somptoasă a castelelor şi palatelor nobiliare spre aş etala statusul social? Şi totuşi înălţimea mare a spaţiilor era ceva cu care oamenii ăia creşteau, se obişnuiau, devenea o a doua natură a lor. Aveau o altă percepţie asupra interioarelor, alte proporţii, alte moduri de tratare. Adevărul este că nu ştiu momentul în care s-a trecut de la casele medievale la palatele renascentiste ce a fost în capul arhitecţilor când au zis: să fie camerele înalte! Dar şi ce schimbări de mentalitate a împlicat trecerea la un alt tip de spaţiu. S-au inspirat oare de la catedralele romanice şi gotice? Pe principiul: un loc important e un loc înălţător?
3. De ce proiectanţii de locuinţe mai proiectează balcoane la blocuri dacă în decursul anilor s-a dovedit statistic că majoritatea posesorilor de aşa ceva din blocurile comuniste şi le-au închis?
Nu ştiu, probabil încă sperăm că cei care vor sta acolo au educaţia unui balcon plin cu muşcate în care să citească o carte bună în zilele de vară şi nu al unui balcon plin cu murături care este de fapt un spaţiu de depozitare. Speranţa moare ultima
Un moment pentru a scrie
Azi, mi s-a pus pentru a nu ştiu câta oară întrebarea, de ce nu m-am înscris la doctorat. Asta, evident de la o persoană cu care se face că am discutat la un moment dat despre ideea lucrării Arhitectura şi Războiul. Răspunsul a fost sec: Nu am cu cine să o fac şi nici nu cred că este momentul. De ce? a continuat discuţia. Pentru că acum vreau să fac ceva, să construiesc. Mai târziu o să şi scriu. De fapt vroiam să subliniez faptul că un doctorat acum nu are cum să mă ajute în recuperarea decalajului de experienţă profesională şi în acumularea viitoare a ei. Nu am vrut să merg mai departe şi să dau exemplul arhitectului de hârtie pentru că nu cred că era necesar.
Insă adevărul rămâne următorul-nu vreau să scriu un doctorat doar pentru a-l scrie, vreau să fie acel gen de text pe care să-l poţi lectura la niveluri diferite de înţelegere şi să ţi se pară interesant, dacă nu o lucrare bună, cel puţin o lectură plăcută, informativă în urma căreia să rămâi cu ceva.
Al doilea motiv ar fi momentul - care, zic eu, nu este acum, pentru mine şi nici pentru cei care o să-l citească. Acum nu mai pot să duc la bun sfârşit un studiul doctoral care foarte probabil m-ar trimite prin numeroase biblioteci şi arhive. Nu am timpul necesar pentru aşa ceva, chiar dacă, pentru o temă care mă incită, interes aş avea.
Până atunci voi scrie ca să nu-mi pierd mâna şi exprimarea posturi de blog, mail-uri oficiale, memorii tehnice şi alte diverse.