Încă din timpul cursurilor Dl. Augustin Ioan despre noi tendinţe în arhitectură, mi s-au părut suspecte aceste noi direcţii - arhitectura parametrică, arhitectura şi diverse alte ştiinţe sau arte. Ok, nu am nimic împotriva noilor căutari atăta timp cât au un rezultat clar şi bine integrat în produsul de arhitectură însă...
Să exemplific. La nivel de masterplan unii studenţi întrebuinţează algoritmul celulelor Voronoi pentru a descoperi şi trasa diverse legături, uneori chiar şi trame stradale "intesesante". Cum sunt aceste exerciţii utile? Cum poate cineva trasa o tramă stradală folosind Voronoi şi să şi o creadă plauzibilă?! Da este un produs organic DAR asemenea pattern nu se regăseşte produs de mâna omului, ci doar aşa organic, natural.
Sunt de asemenea de acord cu asemănarea oraşului cu un sistem. Dar de aici până a scrie poezii, metafore despre oraşul ce dispare este cale lungă. Oraşul este un sistem pentru că are la baza funcţionării o serie de mecanisme nu pentru că este un produs organic, natural.
O altă direcţie actuală dusă la exteme (în general sunt contra extremelor în orice direcţie) este cea de green, ecologic. Şi urmăreşte o simbioză bizară între oraş şi fermă. De la acoperişurile verzi până la acoperişurile verzi pe care ne creştem varza, morcovii şi roşiile organice nu este decât un pas. Ceea ce vrea această direcţie (misiunea ei) nu este alta decât să rezolve o problemă umanitară - lipsa de hrană datorată ocupării terenurilor agricole de dezvoltarea urbană - prin ecologie. Din punctul meu de vedere este un act terorist la adresa arhitecturii. Este ca şi cu arhitectura ar fi fost deturnată de o organizaţie ecologistă-umanitară şi pusă să-şi spăşească păcatele amprentei de carbon ridicate, global prin acomodarea în spaţiile publice, deschise ale sale (deşi uneori şi interioarele sunt vizate pe post de sere) a unor crescătorii verzi.
Pe lângă problema de principiu. Ce naiba are arhitectura de aface cu această nouă ramură a agriculturii urbane? Urmează şi problemele tehnice. Cum şi mai exact ce o să se poată creşte pe acoperişurile alea verzi? În ce condiţii? Ce instalaţii vor avea nevoie să fie proiectate, instalate în clădirile suport pentru a putea să funcţioneze sistemul? Dar rămâne şi întrebarea DE CE ar trebui arhitectul să se ocupe şi de aşa ceva?! Da, există ramura peisagistică a arhitecturii ÎNSĂ aici nu-i vorba de estetic, este vorba despre o problemă umanitară şi mai gravă, şi mai importantă - de unde, judec eu, arhitectul este invitat pentru a doua oară să devină Salvatorul omenirii, capabil să rezolve prin intervenţii minore problemele sociale (şi acum foametea ). Să ne aduce aminte cum s-a terminat ultimul vis al arhitectului de semizeu ce poate să rezolve probleme sociale şi economice după bunul plac? Mişcarea Modernă, problema locativă, unitatea de locuit, Le Corbusier? Când greşeşti atât de mult în înţelegerea mecanismelor sociale este poate mai bine să stai în banca ta şi să nu fi deturnat de salvarea omenirii.
Al doilea exemplu este cel al arhitecturii virtuale, cea care deşi există ca reprezentare nu există fizic. Recent filmul lui Nolan Inception, speculează şi această nişă. Arhitecturi virtuale în jocuri, filme s-au mai văzut însă nu şi arhitecţi de vise. Poate termenul este greşit folosit în film - poate nu de un arhitect aveau nevoie ci de un designer pentru că: a) legile fizicii după cum s-a văzut pot fi manipulate de unde o groază de probleme instant rezolvate. Spre exemplu materiale care nu există utilizate, construcţii infinit de înalte şi multe altele dintre cele mai puţin bizare şi bătătoare la ochi, poate o acceleraţi gravitaţională selectivă? b)totul se construieşte din nimic. Nu tu implicaţii financiare, nu tu şantier, nu tu aprobări de construcţie, nu tu reglementări urbane. Dar mai ales nu tu critici şi nu tu utilizatori direcţi sau funcţiune a construcţiei pentru că totul este o scenografie, creată pentru o singură utilizare (sau un număr redus de utilizări). De ce ar fi nevoie de un arhitect şi nu de un designer? Răspunsul este pentru o mai mare notă de realism pentru că arhitectul ştie o clădire pe care o construieşte el de la fundaţie la părţile sale ascunse. Ei bine dar atunci cum explicăm replica Ariadnei din film: Cum aş putea eu să-mi imaginez totul până la cel mai mic detaliu deodată? Răspunsul lui Cobb e un pic contradictoriu. Imaginezi până la un punct şi apoi de acolo urmează descoperirea clădirii care se construieşte singură. Oare? Atunci chiar nu cred că este nevoie de un arhitect, ci de un bun tehnician cu un bagaj de cunoştinţe vizuale serios şi apoi clădirea se ridică de una singură. Ce facil nu?
Cel de-al treilea exemplu de arhitectură colaterală este proiectarea parametrică, menţionând că mă refer la acea ramură ce se ocupă cu formele complexe, parametrice generate prin algoritmi în 3d în programe de genul grasshopper sau doar Rhino. Sunt de acord cu această căutare formală pe planul designului, când vine vorba de integrarea ei în arhitectura propriuzisă am unele reţineri.
Toată lumea s-a plictisit de cum arată arhitectura actual, profesioniştii caută look-ul secolului XXI şi unii sunt chiar convinşi că acest look v-a veni din direcţia designului parametric. Care-i faza cu acest design parametric, arhitectul creează un script pentru un software grafic 3d şi acest script generează o formă care mulţi o consideră organică mult mai aproape de natură decât cele tradiţionale. Forma deşi pare haotică la întâmplare este foarte raţional justificată de sacrul cod sursă! Să recapitulăm contradicţiile: 1) arhitectul devine designer prin mijlocirea programării, scripting-ului (şi ce bine ne stă fuzionând nobila meserie de scriitor de destine computerizat cu cea de arhitect!) 2) formele produse de o maşină prin intermediul unui software ce ne rulează scriptul ies organice, naturale în aparenţă 3) formele deşi sunt haotice şi organice au o logică ascunsă, cea a algoritmului, pentru că algoritmii sunt întotdeauna logici şi raţionali.
Alte mici probleme legate de acceptarea de către utilizatorii finali ai lor. Formele de acest tip au fost folosite cu succes în proiectarea de pavilioane, unde esteticul primează funcţionalului însă mă întreb, cum pot ele să-şi găsească aplicabilitatea în rândul clădirilor cu funcţiune. Or fi ele naturale şi interesante însă sunt total extraterestre când vine vorba de cladiri, spatii interioare cu o anume destinaţie. Oamenii nu o să le accepte prea curând doar pentru că sunt cool ca experimente, ele nu seamănă deloc cu construcţiile tradiţionale şi atunci, e cam greu să numeşti clădire ceva care nu ţi se încadrează în dicţionarul personal ilustrat la aşa ceva. Până acum singurele construcţii cu asemenea forme sunt cele foarte mari (vezi Koolhaas şi biggness) pentru că, fiind şi normal, este sunt nişte odităţi tocmai prin scară iar tocmai datorită scării li se pretează anumite forme. Alt spectru în care această direcţie este speculată este cel al designului de interior unde lucrurile pot să fie desprinse din Odiseea spaţială 2010 fără prea multe probleme.
Concluzia acestui post e simplă şi decurge firesc. Arhitectului, căruia în sec XIX i-au fost luate anumite atribuţii de către ingineri se simte lezat şi sărăcit, drept care încearcă, la fel cu a încercat şi Le Corbusier cu latura social,ă să-şi găsească o nouă nişă să fie ce era în antichitate. De aceea încearcă a îngloba: fie ecologia-agricultura, latura social-umanitară, fie programarea, scripting-ul transformând o unealtă tehnică într-un partener de lucru. Cum şi în ce măsură aceste direcţii vor fi integrate în larga profesiune a arhitecturii rămâne de văzut.
Read More......
Sunt de asemenea de acord cu asemănarea oraşului cu un sistem. Dar de aici până a scrie poezii, metafore despre oraşul ce dispare este cale lungă. Oraşul este un sistem pentru că are la baza funcţionării o serie de mecanisme nu pentru că este un produs organic, natural.
O altă direcţie actuală dusă la exteme (în general sunt contra extremelor în orice direcţie) este cea de green, ecologic. Şi urmăreşte o simbioză bizară între oraş şi fermă. De la acoperişurile verzi până la acoperişurile verzi pe care ne creştem varza, morcovii şi roşiile organice nu este decât un pas. Ceea ce vrea această direcţie (misiunea ei) nu este alta decât să rezolve o problemă umanitară - lipsa de hrană datorată ocupării terenurilor agricole de dezvoltarea urbană - prin ecologie. Din punctul meu de vedere este un act terorist la adresa arhitecturii. Este ca şi cu arhitectura ar fi fost deturnată de o organizaţie ecologistă-umanitară şi pusă să-şi spăşească păcatele amprentei de carbon ridicate, global prin acomodarea în spaţiile publice, deschise ale sale (deşi uneori şi interioarele sunt vizate pe post de sere) a unor crescătorii verzi.
Pe lângă problema de principiu. Ce naiba are arhitectura de aface cu această nouă ramură a agriculturii urbane? Urmează şi problemele tehnice. Cum şi mai exact ce o să se poată creşte pe acoperişurile alea verzi? În ce condiţii? Ce instalaţii vor avea nevoie să fie proiectate, instalate în clădirile suport pentru a putea să funcţioneze sistemul? Dar rămâne şi întrebarea DE CE ar trebui arhitectul să se ocupe şi de aşa ceva?! Da, există ramura peisagistică a arhitecturii ÎNSĂ aici nu-i vorba de estetic, este vorba despre o problemă umanitară şi mai gravă, şi mai importantă - de unde, judec eu, arhitectul este invitat pentru a doua oară să devină Salvatorul omenirii, capabil să rezolve prin intervenţii minore problemele sociale (şi acum foametea ). Să ne aduce aminte cum s-a terminat ultimul vis al arhitectului de semizeu ce poate să rezolve probleme sociale şi economice după bunul plac? Mişcarea Modernă, problema locativă, unitatea de locuit, Le Corbusier? Când greşeşti atât de mult în înţelegerea mecanismelor sociale este poate mai bine să stai în banca ta şi să nu fi deturnat de salvarea omenirii.
Al doilea exemplu este cel al arhitecturii virtuale, cea care deşi există ca reprezentare nu există fizic. Recent filmul lui Nolan Inception, speculează şi această nişă. Arhitecturi virtuale în jocuri, filme s-au mai văzut însă nu şi arhitecţi de vise. Poate termenul este greşit folosit în film - poate nu de un arhitect aveau nevoie ci de un designer pentru că: a) legile fizicii după cum s-a văzut pot fi manipulate de unde o groază de probleme instant rezolvate. Spre exemplu materiale care nu există utilizate, construcţii infinit de înalte şi multe altele dintre cele mai puţin bizare şi bătătoare la ochi, poate o acceleraţi gravitaţională selectivă? b)totul se construieşte din nimic. Nu tu implicaţii financiare, nu tu şantier, nu tu aprobări de construcţie, nu tu reglementări urbane. Dar mai ales nu tu critici şi nu tu utilizatori direcţi sau funcţiune a construcţiei pentru că totul este o scenografie, creată pentru o singură utilizare (sau un număr redus de utilizări). De ce ar fi nevoie de un arhitect şi nu de un designer? Răspunsul este pentru o mai mare notă de realism pentru că arhitectul ştie o clădire pe care o construieşte el de la fundaţie la părţile sale ascunse. Ei bine dar atunci cum explicăm replica Ariadnei din film: Cum aş putea eu să-mi imaginez totul până la cel mai mic detaliu deodată? Răspunsul lui Cobb e un pic contradictoriu. Imaginezi până la un punct şi apoi de acolo urmează descoperirea clădirii care se construieşte singură. Oare? Atunci chiar nu cred că este nevoie de un arhitect, ci de un bun tehnician cu un bagaj de cunoştinţe vizuale serios şi apoi clădirea se ridică de una singură. Ce facil nu?
Cel de-al treilea exemplu de arhitectură colaterală este proiectarea parametrică, menţionând că mă refer la acea ramură ce se ocupă cu formele complexe, parametrice generate prin algoritmi în 3d în programe de genul grasshopper sau doar Rhino. Sunt de acord cu această căutare formală pe planul designului, când vine vorba de integrarea ei în arhitectura propriuzisă am unele reţineri.
Toată lumea s-a plictisit de cum arată arhitectura actual, profesioniştii caută look-ul secolului XXI şi unii sunt chiar convinşi că acest look v-a veni din direcţia designului parametric. Care-i faza cu acest design parametric, arhitectul creează un script pentru un software grafic 3d şi acest script generează o formă care mulţi o consideră organică mult mai aproape de natură decât cele tradiţionale. Forma deşi pare haotică la întâmplare este foarte raţional justificată de sacrul cod sursă! Să recapitulăm contradicţiile: 1) arhitectul devine designer prin mijlocirea programării, scripting-ului (şi ce bine ne stă fuzionând nobila meserie de scriitor de destine computerizat cu cea de arhitect!) 2) formele produse de o maşină prin intermediul unui software ce ne rulează scriptul ies organice, naturale în aparenţă 3) formele deşi sunt haotice şi organice au o logică ascunsă, cea a algoritmului, pentru că algoritmii sunt întotdeauna logici şi raţionali.
Alte mici probleme legate de acceptarea de către utilizatorii finali ai lor. Formele de acest tip au fost folosite cu succes în proiectarea de pavilioane, unde esteticul primează funcţionalului însă mă întreb, cum pot ele să-şi găsească aplicabilitatea în rândul clădirilor cu funcţiune. Or fi ele naturale şi interesante însă sunt total extraterestre când vine vorba de cladiri, spatii interioare cu o anume destinaţie. Oamenii nu o să le accepte prea curând doar pentru că sunt cool ca experimente, ele nu seamănă deloc cu construcţiile tradiţionale şi atunci, e cam greu să numeşti clădire ceva care nu ţi se încadrează în dicţionarul personal ilustrat la aşa ceva. Până acum singurele construcţii cu asemenea forme sunt cele foarte mari (vezi Koolhaas şi biggness) pentru că, fiind şi normal, este sunt nişte odităţi tocmai prin scară iar tocmai datorită scării li se pretează anumite forme. Alt spectru în care această direcţie este speculată este cel al designului de interior unde lucrurile pot să fie desprinse din Odiseea spaţială 2010 fără prea multe probleme.
Concluzia acestui post e simplă şi decurge firesc. Arhitectului, căruia în sec XIX i-au fost luate anumite atribuţii de către ingineri se simte lezat şi sărăcit, drept care încearcă, la fel cu a încercat şi Le Corbusier cu latura social,ă să-şi găsească o nouă nişă să fie ce era în antichitate. De aceea încearcă a îngloba: fie ecologia-agricultura, latura social-umanitară, fie programarea, scripting-ul transformând o unealtă tehnică într-un partener de lucru. Cum şi în ce măsură aceste direcţii vor fi integrate în larga profesiune a arhitecturii rămâne de văzut.
