Sinceritate

Exista momente in viata cand trebuie sa fii sincera atat cu tine insati cat si cu celalti. Azi a fost unul din momentele acelea in care, desi stie ca adevarul doare trebuie sa-l spui. Trebuie sa deschizi ochii unei persoane pentru a o ajuta sa vada adevarata lume.

Reality check! Sa nu ne lasam dusi de val si sa explicam pe indelete contextul acestui post. Poate cel mai important post pe care l-am scris pe acest blog...sau vreodata. Recent 'paharul s-a umplut' picatura cu picatura, un an de zile am crezut ca se poate trai/lucra/colabora cu persoanele din grupa mea. Adevarul este ca...nu se poate...cel putin eu nu mai pot. Momentul in care am realizat ca proiectarea a decazut pe ultimul loc in lista prioritatilor mele....acel moment a marcat hotararea mea. ' Trebuie sa ma mut din grupa!' mi-am zis intr-o marti ( Martea si Joia avem atelier) ' nu se mai poate crea aici!' si deci odata decisa am analizat la rece problema....

Optiuni prea multe nu aveam...nici prea multe sanse insa totusi mi-am zis sa incerc chiar daca este la mijlocul anului universitar. Ca sa pleci trebuie sa stii unde te duci si deci m-am decis...prin eliminare. 'Grupa Dl. Spirescu sa fie! Alexandra e acolo...se munceste pe rupte...sunt oameni de treaba... E bine!' Am fost si am vorbit cu Dl. Spirescu care evident nu mi-a dat prea multe sanse de mutare si mi-a spus sa discut si cu Dl Ivanes ( actualul prof de atelier al meu) ' Daca dansul e de acord, tu fa cerere de mutare...si sa vedem daca se aproba. Eu unul nu sunt pentru mutari din grupe pentru ca se creeaza dezechilibre.' zise Dl. Spirescu.

Azi am ajuns sa vorbesc mai serios cu profu meu de atelier dupa ce in prealabil joi i-am servit replica. 'Stiti, domn' profesor...vreau sa ma mut din grupa!' Poate am fost prea directa si prea...nu stiu cum...lipsita de orice tact. Aveam un discurs pregatit din timp...prevazusem discutia cu toate acestea cand e vorba de unele lucruri sa le spui direct este cateodata mai bine. Ca urmare a unei discutii preliminare de joi...in care sincer nu cred ca l-am facut pe prof sa inteleaga motivele pentru care vreau sa ma mut din grupa sa, a venit discutia de azi...marti. ( Nu stiu daca a stat tot weekendul sa mediteze asupra cauzelor care au determinat unul dintre studentii lui cei mai buni sa ajunga sa vrea sa plece din grupa... Pe de alta parte sunt extrem de sigura ca nu i-a picat bine vestea....nici mie nu mi-ar fi picat bine daca as fi fost in locul lui.)

Oricum discutia de azi a fost o permiera pentru mine. Am fost sincera si am putut (sper eu) sa-l fac sa inteleaga ca el si modul lui de proiectare nu au nimic de aface cu decizia mea. Am incercat ( nu stiu cat am si reusit) sa-l fac sa vada lucrurile asa cum le vad eu. Pentru mine atmosfera de atelier ( ceva care nu se poate descrie ci doar simti) este mult mai importanta decat produsul finit al proiectarii. Nu conteaza daca produci o casa/ constructie mai putin frumoasa...conteaza ca sa-ti pese de ea...sa te fii simtit tu bine sa o creezi. ( Poate ar trebui sa-mi definesc un set de principii, sa le scriu undeva si sa le explic pe indelete). Daca faci doar "inca o constructie" atunci este grav...inseamna ca nu ai progresat cu nimic de la un proiect la altul. ( Sincer asa ma simt eu acum...am de facut inca un proiect. Nu mai simt nici o place in actul de a o crea de a mi-o imagina. Urasc sentimentul asta!)
Discutia cu profu' insa a alunecat intr-o alta directie care m-a facut sa inteleg ce se ascunde in spatele profesorilor de atelier (o mare mancatorie, invidie cat cuprinde, si dorinta de a lovi in studentii altora doar pentru a te razbuna pe profesori). Auzisem povestile astea mai demult pe cand faceam pregatire la Bercan, cu toate acestea nu credeam sa le simt pe propria piele. Se pare ca profu' nu-l are la inima deloc pe Dan Serban ( oare cine il are!) iar faptul ca am fost la el in grupa in anul intai si faptul ca am apreciat modul cum se lucra in atelierul respectiv nu i-a prea convenit. Ei bine, ii respect si inteleg intr-o oarecare masura revolta insa nu trebuie sa confundam ceea ce produce atelierul Dan Serban cu acel cum il produce si mai ales cu oamenii care sunt acolo. Calitatea este incomparabil mai buna.

In fine dupa o discutie atat de sincera si de profunda cum a fost cea de azi, nu stiu...parca ma face sa ma simt mai matura. Poate ca nu am reusit in ceea ce mi-am propus ( sa-l conving pe prof ca mutarea mea nu este mai mult decat un moft.)...am incercat sa-i explic insa....daca un proiect de atelier imi ia intre 45min si 1 ora sa-l explic la corectura cu el....geez! mi-ar trebui cam...1 an sa-i explic o filosofie de viata si un set de principii personale.

Despre grupa am numai reprosuri de spus. De ce nu caut greseala in mine? Pentru ca spre deosebire de unii oameni sunt sincera cu mine insami inainte de a fi sincera cu ceilalti ( lucru care se intampla din ce in ce mai rar lunile astea si cu din ce in ce mai putine persoane). Nu am cum se gresesc din acest punct de vedere si nu am nimic sa-mi reprosez. Este doar o problema de incompatibilitate care trebuie rezolvata. ( Urasc sa joc teatru...insa de vreo 2 proiecte incoace tot dau reprezentatii la fiecare atelier- martea si joia si la fiecare seminar. Singurele momente in care sunt...eu cea de dinainte sunt la cursuri...pentru ca ei nu prea dau pe la ele.)

Si ca sa inchei cu ceva metaforic sa mearga cu restul postului si mai ales cu inceputul. Am realizat recent ca pasiunea pentru un artist este ca un drog. Daca unii au nevoie de adrenalina ca sa traiasca, artistul are nevoie de pasiune. Eu sunt una din acele persoane care daca nu creeza ceva ( indiferent ce) se simte prost...nelalocul eu. De cand am ajuns in aceasta grupa incetul cu incetul am simtit din ce in ce mai putina pasiune in crearea proiectelor ( Poate asta sa fie unul din motivele pentru care am continuat cu BookChasers chiar si dupa vacanta de vara, aveam nevoie de ceva sa umple golul ramas...)

Cam atat cu destainuirile sufletesti pe postul de azi. Sendinta de psihanaliza s-a incheiat!