Ce facem fiecare cu timpul care ne este pus la dispoziţie în viaţă ne priveşte, cu toate acestea să-i spui unei persoane că şi-a irosit timpul într-o facultate de 6 ani este ca şi cum i-ai spune că şi-a ratat existenţa.
Altă fază de care m-am tot izbit în ultima vreme se referă la acea răbdare-lene ancestrală a românilor soră cu las'-pe-mâine-ce-pot-face-azi, verişoară primară cu merge-şi-aşa şi asta-i-situaţia numită las'c'avem-timp, cu formele las'c'ai-tu-timp. Înţeleg răbdarea dar pe de altă parte urăsc pierderea de timp, aşa, doar să fie, doar să tai frunză la câini.
Şi ce vor să-mi spună toţi oamenii ăştia rude, prieteni, cunoscuţi, până la urmă cu las'c'ai tu timp? De unde am EU timp? Am 25 de ani, tocmai am terminat o facultate de 6 ani FĂRĂ master inclus (deh, aşa era sistemul pe vremea când am dat eu admiterea), nu am un job, şi nici nu prea se întrevăd şanse de aşa ceva în viitorul apropiat, nu am planuri de întemeiere a unei familii prea curând (unele don'şoare de a mea etate deja visează la un bebe), nu am un CV de luat ochii pentru că nu m-au ţinut buzunarele să mă perind pe la studii în afară (căci altfel media mi-ar fi permis) şi ,poate ce e mai important pentru această perioadă, NU mă gândesc la emigrare.
La 25 de ani pot să enumăr doar câteva din lucrurile pe care le observ la foştii mei colegi de generală şi de liceu pe care eu le-am ratat. Ele toate se grupează sub acea mare umbrelă numită experienţă de viaţă - pe care eu nu o am pentru că aparent mi-am pierdut timpul cu altele. Şi acum încerc să recuperez. Nu am timp, mă simt din punct de vedere profesional (la 25 de ani, vârsta managerilor în plină ascensiune în faimoasele multinaţionale) la pământ.
M-am uitat la echipa care a realizat pavilionul de anul acesta de la Bienala de la Veneţia şi acolo am văzut oameni mai tineri ca mine cu 1-2 ani cu o experienţă profesională net mai vastă. Oameni care au plecat cu burse, s-au aciuit pe ici pe colo pe la birourile esenţiale de arhitectură din afară (Koolhaas, OMA -ce fain dau într-un CV, nu-i aşa?) au câştigat experienţă profesională şi acum pe baza ei dar şi a unui modus operandi şi a unei idei fac pavilionul României 2010. Şi stau şi admir dar şi mă-ntreb. Oare am ratat eu voit toate oportunităţile de afirmare profesională încă din facultate? Şi dacă da, atunci e de rău, este că nu mi-a păsat suficient de ceea ce fac, de ce meserie mi-am ales pe viaţă? Oare chiar au dreptate cei care îmi zic că am terminat 6 ani de studii superioare degeaba?
Există un paradox. Acela între cei care îmi zic că am pierdut timpul făcând alte lucruri (benzi desenate, pe artista, etc) şi că n-am participat la concursuri şi workshop-uri pentru dezvoltarea profesională şi cei care mă bat pe spate compătimitor şi-mi zic, las'c'ai tu timp, mamă. Timp am avut la fel ca şi ceilalţi cum l-am folosit a depins de mine, dacă l-am irosit nu a depins întotdeauna de persoana mea, dacă am decis să studiez aici toţi cei 6 ani, să-mi dau diploma aici în 2010 şi să-mi caut de lucru doar din anul 4 au fost opţiunile mele. Poate că, uitându-mă la ce au ajuns unii din colegii mei, dotaţi cu evidente calităţi manageriale superioare şi cu voinţă, calea profesională de până acum este umbrită, seacă, săracă. Poate de aia simt că n-am timp. Pentru că am de recuperat decalajul îngrozitor de experienţă de viaţă, de experienţă profesională. Aşa că las'c'om vedea şi las'că vezi tu mai încolo nu-mi convin.
Iar faza tristă cu ţi-ai ratat existenţa dacă nu reuşeşti să profesezi meseria după 6 ani de facultate este atât de lame încât... Bine, să zicem că ar fi lame, dacă m-aş găsi în situaţia în care să termin facultatea şi să nu-mi mai placă să fac meseria pentru care am făcut-o. Asta pentru simplul fapt că nu ştiu ce aş putea să fac decât arhitectură.
marți, august 17, 2010
Probleme de timp
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Nu esti tu de vina, sistemul ticalosit e de vina. Un sistem care scoate absolventi pe banda (facultatile particulare). Suntem o tara de 'intelectuali' buni la toate. Pt a reusi sa aiba un job cat de cat dupa facultate, un tanar fie tb sa munceasca pe branci de la 19 ani (sa si bage picioarele in ea de facultate k oricum o termina avand in vedere ca facultatea nu mai e ce era pe vremuri), fie tb sa aiba pile serioase. De multe ori, astia din urma reusesc in viata (si crede ma cunosc suficiente exemple incat sa generalizez). Eu te inteleg prin ce treci k si eu am acelasi feeling desi nu mi am 'irosit' 6 ani din viata facand arhitectura. Si degeaba am si 2 facultati. si mastere, si studii prin strainataturi si traininguri si workshopuri si internshipuri si ceva experienta profesionala- ma lovesc de aceeasi realitate-imi bag picioarele in ei de angajatori. Apropo, acum 2 ani cand incepuse minunata criza pe seama careia sunt puse toate neajunsurile prin care avem noi ghinionul sa trecem, m am dus la un interviu la HP- deh multinationala, mari perspective. Cana am ajuns la interviu-surpriza!!! HR managerul nu era altcineva decat o fosta colega de facultate (de care eu sincer nici nu mi aminteam din simplul motiv ca nu am vazut o niciodata la facultate dar ea isi amintea f bine de mine k fiind tipa aia care venea in fiecare zi la facultate, avea numai note mari si a terminat facultatea cu 10).Hahaha, parca imi vine sa rad dar nu e rasul meu. Tipa avea aceeasi diploma cu mine numai k vezi tu, din 4 ani de facultate, ea nu calcase decat in sesiune pe la facultate. In schimb facuse cariera la HP. Mama ei de cariera si de facultate-cum Doamne iarta ma i s a dat diploma unui personaj care nu calca prin facultate???Inutil sa spun rezultatul interviului. E la mintea cocosului, chiar si a curcii. Apoi, ce mama lui de sistem e asta???Doar stii k n am facut o facultate particulara. Cum Doamne iarta ma a iesit fatuca asta cu diploma? Ca a facut cariera la HP e pb ei dar pe mine ma intriga cum poti sa ii dai diploma unui om care nu vine la facultate...
Partea cu strainatatea- nici nu te gandi vreodata sa emigrezi. Bad choice, parerea mea.Nu circula caini cu covrigi in coada pe acolo, nu circula nici macar caini daramite cu covrigi atarnati de coada...Debusolata de ce mi se intamplase in viata, am ales si eu drumul strainatatii anul trecut. Dai cu master, dai cu practica, ce am zis eu, poate raman pe aici dc prin tara tot nu mi gasesc rostul.Nu stiu daca mai are vreun sens sa povestesc cat de mare imi este dezamagirea cu privire la treaba asta- de la studii pana la oportunitatea de cariera pt imigranti.Daca aici la noi, esti macar un 1% acolo esti 0.Aaa si nu pt ca sunt mai buni decat noi, nu pt ca au tara mai frumoasa ca noi ci ptk sunt mai intoleranti decat noi. Long story si asta mge spusa la o limonada candva...
In fine...acum pe partea cu familia, sfatul meu- nu mai privi doar din exterior. Nu pe toate pe care le vezi tu k sunt maritate si cu copii sunt fericite. Asa si de mine zicea toata lumea la exterior k sunt fericita si numai eu stiu ce cosmar traiam in casa.
Si iata ma acum, la 26 de ani, divortata, fara job, fara perspective, fara nimic dar nationalista convinsa si mult mai pretentioasa. Sa emigreze domnu' Basescu daca are chef ca tot ne am saturat de el dar eu de acasa nu mai plec. Si ma incapatanez sa nu ma adaptez sistemului si unei societati bolnave ci sa incerc sa il schimb. Suna utopic sunt convinsa dar mai sunt si convinsa ca va veni si randul nostru, randul cand toti neavenitii isi vor lua talpasita si valorile se vor schimba.
PS- felicitari pt job, ma bucur mult pt tine pt ca in felul acesta dovedesti ca se poate. Tb doar putina rabdare.
Trimiteți un comentariu