Despre monumente si protejarea lor in Bucuresti 2

In prima parte am discutat despre excese, dar nu am mentionat care ar fi o atitudine "normala" din partea atat a beneficiarului posesor de cladire veche cat si proiectantului.

Sa incepem deci cu proiectantul - pentru ca asa cum scoala ne formeaza asa si noi incercam sa ne formam clientii prin ceea ce construim (ajungem sa construim).

Facts.
1) Nu exista sectie de restaurare la facultatea de arhitectura Ion Mincu Bucuresti. De abia din 2009 exista ceva similar la Sibiu din necesitati practice. Prea mult fond construit vechi, prea putini oameni care stiu sa lucreze pe el si cu el, avand abilitatile necesare de arhitect si constructor.
2) In afara de zona Ardealului nu se poate vorbi de un fond construit OMOGEN in cadrul oraselor drept care nici nu s-a pus problema - cum s-a pus in Vest- de o specializare pe conservarea vechilor imobile, lucrari de amenajare, restaurare, etc. Pentru a intelege la ce ma refer sa luam exemplul scolilor italiene care sunt intr-un fel calate pe acest lucru - conservare, intretinere, cumva lucrari de mai mare sau mica anvergura intr-un construit existent. Noi n-avem asa ceva pentru ca cazurile sunt asa de izolate incat doar un numar redus de arhitecti se ocupa de acest lucru. Poate ca inca traim cu acea iluzie ca in Romania trebuie sa se construiasca de nou si ca tot ce e nou e si bun calitativ (finisaje, functiuni) si estetic (la moda)
3) Ultima mare campanie de restaurare a monumentelor din tara a avut loc undeva prin anii 60-70. Gratie oamenilor de atunci avem acum Hanul cu Tei (dar nu si Gabroveni), Hanul lui Manuc, bisericile manastirilor din Moldova etc. Acele monumente peste care s-a sarit la aceste restaurari din lipsa de bani sau pur si simplu pentru ca reprezentau burghezia (motive ideologice) sunt acum ruine. (vezi numeroasele palate ale nobililor maghiari din Transilvania spre exemplu)
4) Hanul Gabroveni s-a dovedit a fi un concurs ineresant tocmai prin prisma faptului ca au fost foarte putini oameni capabili sa lucreze pe un monument istoric. Evident ca, daca cineva sa pune pe adunat, se ajunge la concluzia ca cei care au lucrat acum 30-40 ani in restaurare fie sunt prea batrani ca sa practice fie s-au specializat in altceva intre timp restaurarea nefiind cautata in institutele de proiectare din tara. Deductia logica nu surpinde decat pe cei care ar trebui sa asigure formare profesionala - oare de ce de abia in 2009 se introduce sectia specializata la Sibiu.
5) Nu avem cultura vechiului, a obiectului valoros care vine din noi si din respectul nostru sincer pentru munca, valoarea memoriala a lui. Nu vrem sa pastram ce e vechi, pentru ca vechi este automat perimat si inutil. (reciproca nu este nici ea valabila), de aceea nu este de mirare ca nu ne trage inima sa pastram casele in buna stare din epocile trecute.

Dar toate acestea pot fi amendate intr-un fel sau altul. Pentru inceput sa existe vointa si facilitati oferite de stat pentru imobilele vechi (scutiri de la impozite si sisteme de finantare a interventiilor de restaurare si reabilitare - ceva similar cu ceea ce se intampla acum pentru reabilitarea termica a blocurilor)

Pasul doi ar fi revigorarea pietei de solutii constructive si tehnice de reabilitare - materiale, manopera etc. Pentru ca acestea sa nu fie la preturi atat de prohibitive.

Pasul trei care poate si trebuie sa mearga in paralel cu pasul doi ar fi o campanie de imagine in care oamenilor sa li se explice ce beneficii sociale le poate aduce locuirea intr-o casa veche sau ce pot sa faca cu o casa veche cei care o au. Pana acum reconversiile functionale cele mai frecvente sunt. locuinte ->sedii de firme; locuinte->cafenele, restaurant, bar; locuinte->case reprezentative; locuinte->muzee. Nu s-a incercat convertirea imobilelor de locuinte colective interbelice in hoteluri de lux sau cladiri de apartamente de lux de inchiriat (un sistem de imobil de raport dar nu pentru locuinte sociale ci de lux). In justificarea unei asemenea optiuni un rol important l-ar juca amplasamentul central al unora din aceste imobile cat si spatialitatea lor interesanta.

Pasul patru dar care poate incorpora pasii doi si trei ar fi crearea unui organism (nu stiu daca ar fi bine sa apartina de Ministerul Culturii sau de cel al Dezvoltarii din cauza coruptiei) ca un fel de centru de informare. Olanda are centre regionale interconectate similare pentru dezvoltarea de ansambluri rezidentiale. Similar centrul va functiona pe mai multe niveluri.
+ elaboreaza strategii de revitalizare a zonelor construite ale oraselor (cu prioritate pe zonele istorice si centrale)
+ elaboreaza si gestioneaza programe si proiecte de restaurare si reabilitare pe baza unor studii facute tot de ei pe zone (zonele de protectie sunt un punct de plecare)
+ au un serviciu de consultanta gratuit pentru beneficiarii de cladiri aflate in zonele protejate prin care le explica: ce au voie si ce n-au voie sa faca cu cladirile lor, ce ar putea sa faca pentru a obtine facilitatile fiscale prevazute la pasul unu (multi beneficiari nu stiu unde sa se uite in legislatie ca sa obtina asemenea discount-uri si toata birocratia ii sperie), indrumare in ceea ce priveste consultanta de specialitate in vederea elaborarii unui proiect de arhitectura concret ulterior. (ii iau de manuta si le indica o lista cu arhitecti care lucreaza pe asa ceva, sunt specializati si ii indruma pe cine sa-si aleaga dupa buget, cam ce lucrare vor sa faca ei acolo, etc) Partea asta de consultanta poate fi taxata undeva in costul viitorului proiect daca acesta se realizeaza.
+ organizeaza guided tours prin oras. Da, la noi nu exista asa ceva oficial dar altii au luat in calcul si perspectiva turistica a arhitecturii. Pe scurt, un grup de pasionati de istorie sau de arhitectura sa poata selecta dintre anumite pachete de vizitare a obiectivelor. Sa zicem ca faci unul pentru modernismul interbelic in Bucuresti, sau poate vrei unul care sa evidentiezi blocurile socialiste. Da, ar fi unui vestici interesati sa traiasca experienta comunista live. Sa vada cum se locuieste intr-o garoniera comfort trei in Militari sau cum arata dosurile de blocuri in Titan. Ei n-au la ei acasa si vor sa vada la noi. Alt pachet ar putea fi cel legat de zonele rezidentiale traditionale (cele ce se mai pastreaza inca). Exista multe astfel de scenarii care nu au fost deloc explorate. Si evident cireasa de pe tort este guided tour cu un profesionist. Adica sa eliminam situatiile penibile in care turistul intreaba X si ghidul ridica din umerii dezinformat.

Am luat parte la asa ceva in excursia din anul III in Olanda unde NAI - OAR-ul lor- se ocupa de asemenea tururi. Iar in cazul vizitei la Universitatea din Delft am avut parte de ghizi studenti sau fosti studenti acolo - lucru dragut pentru ca erau de varsta noastra si stiau tot felul de anecdote amuzate despre locurile de acolo si despre modul in care functionau. Trebuie mentionat ca un grup de studenti la arhitectura iti vor servi o groaza de intrebari mai mult sau mai putin bizare despre o constructie la care nu te-ai gandit pana atunci. Ex: cum se realizeaza ventilatia unui spatiu sau scurgerea apei pluviale de pe acoperisul terasa.

Ceva similar ar putea fi afiliat daca nu un departament separat al OAR (gandindu-ne ca sunt implicati si arhitecti si urbanisti si istorici si multi altii)

Cele descrise mai sus ar putea mai mult ca sigura sa faca parte dintr-un program cultural din cadrul unei strategii urbane de dezvoltare pe care...Bucurestiul nu o are. LOL