Despre monumente si protejarea lor in Bucuresti 3

Episodul 3 are ca subiect atitudinile. Daca am vazut cam cum se pune problema in proiectare, sa vedem cum se pune problema in scoala. Pentru ca aici noii profesionisti isi formeaza principiile.

Evident atitudinea fata de monumente va depinde radical de segmentul cadrelor didactice pe care il vei consulta. Pentru ca fiecare catedra are opinia ei si este dispusa sa faca concesii de o natura sau alta (in functie de prioritati). Spre exemplificare. Sa luam Catedra de Stiinte Tehnice iti va zice ca este foarte frumos proiectul de restaurare insa fie tehnologia pentru a il pune in practica nu exista la noi in tara fie este prohibitiv de scumpa (sau nu s-a inventat) Sau ca, da materialul original trebuie pastrat insa trebuie cumva repus in opera ceea ce iti va da niste costuri la manopera astronomice. Departamentul de Istorie si Teorie va pune accentul pe modul in care faci restaurarea si se va uita mai putin la partea tehnica si la cea economica.
Si paradoxal Departamentul de proiectare iti va vinde doua "cai operationale" a nu te atinge de monument sau a-l parazita complet si integra in noua constructie (vezi ca exemplu Sediul Uniunii Arhitectilor din Piata Revolutiei).

Personal nu inteleg schiziunea aceasta radicala in cadrul dept. proiectarii. Imi aduc aminte de ultimul proiect din anul 5 in care unii dintre colegii mei si-au ales un sit in imediata vecinatate a Palatului Stirbei (Calea Victoriei). Imi aduc aminte de discutiile la atelier in care se chinuiau sa faca o arhitectura care sa lucreze cu palatul si pentru palat dar care sa nu se atinga fizic de palat in nici un fel. Absurd pentru ca, daca la exterior, suprateran nu te puteai lipi/lega de el nici in subteran lucrurile nu stateau prea bine datorita pivnitelor (cea mai veche parte a palatului). Ceea ce le lipsea colegilor pentru o interventie reala era un studiu pe monument care sa reliefeze ce se poate si ce nu se poate pe el (precis, exact, chirugical ce se poate demola ce nu, ce se reface si cum si care sunt libertatile noii arhitecturi in relatie cu vechiul) Acest studiu de ar fi fost prezent ar fi scutit comisia de evaluare a proiectelor si pe noi spectatorii de o intreaga dezbatere legata de ATITUDINI.

Dar de unde vine aceasta "cale operationala" a neatingerii de monumentul istoric. Din Carta de la Venetia a restaurarii dar la fel ca multe din aceste acte normative prescriptia respectiva are cu totul alte conotatii decat cele conferite de profesorii nostrii. Pe scurt paragraful vorbeste despre modalitati de realizare a legaturii directe nou-vechi (nicaieri nu este interzisa o asemenea legatura). Mijloacele tehnice trebuie gandite de asa natura incat sa nu dauneze monumentului si mai ales sa poata fi reversibile. De ce? Pentru simplu motiv de bun simt pe care carta il accepta. Generatiile viitoare poate vor fi mai avansate decat noi tehnologic si astfel solutia noastra de restaurare-integrare de azi sa poata fi refacuta maine mai bine. Este sensibil si de bun simt sa gandim monumentele sustenabil pentru generatiile viitoare. Nu inseamna sa le izolam sau sa nu intervenim pe ele. Profesorilor probabil le este greu sa le explice studentilor de ce anumite solutii nu se califica ca reversibile pentru ca acest lucru cere o cunoastere profunda a monumentului si a tehnologiei de noua generatie, de aceea adopta solutia simpla - nu-i lasam sa se atinga de monument si gata. Este o atitudine gresita si total refractara fata de scopul in sine - ajutarea monumentului sa traiasca mai departe (inca 100 de ani peste cei xxx pe care ii are)

Si revenind la proiectele cu palatul Stirbei, fiecare atelier in care situl respectiv s-a ales a mers pe o abordare diferita. Interesant a fost momentul confruntarii finale in fata comisie, cand studentul a fost pus sa-si argumenteze alegerea a se lega sau nu de monument si in ce mod. Condamnate au fost solutiile care se legau. De ce? Nici macar nu s-a incercat o detaliere tehnica pentru legatura respectiva in care studentul sa zica "Ok, am ales sa ma lipesc in punctele X, Y si T de monument pentru a realiza z,t,m,n obiective si cam asa vor arata zonele respective in DETALII DE ARHITECTURA." Doar eram anul 5 si se dorea un exercitiu de diploma... ar fi fost criminal sa se ceara detalii pentru asa ceva? Din punctul studentilor, bineinteles, toti vrem sa lucram cat mai putin si la un nivel de detaliere cat mai redus - pentru ca oricum proiectul l-am facut in ultimele 2 saptamani dinainte de predare. Din punctul profesorilor da, ar fi fost dezirabil, si totusi nu cred ca cineva ar fi stat sa se uite la detalii decat daca il interesa in particular. Pentru ca sa fim seriosi, detaliere de arhitectura oricat de fundamentala ar fi ea, paleste in fata CONCEPTULUI de arhitectura. Din punctul de vedere al proiectului (pe care nimeni nu-l abordeaza niciodata) acele detalii ar fi fost probabil totul. (God is in detail).

In prezent ma gasesc intr-o situatie conflictuala cu propriul proiect de diploma. Am parte de unul din acei profesori indrumatori care militeaza pentru a nu te atinge de monument. Am un sit interesant de complicat atat din punctul de vedere al terenului cat si al cladirilor/ruinelor de pe el. Am un sit pe care nici un profesor comod nu l-ar aborda - 4 vestigii arheologice de importanta nationala si un muzeu- monument de valoare culturala locala, o cadere de nivel, faleza Dunarii, un peisaj genial dar o zona de construibil extrem de restrictiva. De ce? Pentru ca a lucra pe el inseamna sa-l cunosti iar mie ce mi se poate reprosa este ca nu-l cunosc prea bine. Parca si vad replica, "D-soara, dar dumneata esti din Turnu Severin sau ai rude pe acolo?" Evident ca nu si asta automat imi scade din credibilitate. Pentru ca, ca sa intelegi un asemea sit (conform lor) ar trebui sa fi crescut si copilarit acolo sa-l vezi in transformarile sale. Poate ca au dreptate, dar poate ca e necesar tocmai de un om impartial pentru o interventie acolo. Poate ca cineva din Turnu Severin lucrand pe situl respectiv sa fie dispus la mai multe concesii in ceea ce priveste legaturile, amplasamentul etc.

Pe langa acestea pot zice ca duc un razboi - o negociere diplomatica (legata de diploma dar si in termenul de afaceri externe) cu profesorul in care imi argumentez fiecare interventie, fiecare miscare, fiecare detaliu - prin prisma beneficiilor pe care le-ar aduce sitului si orasului. Tuturor propunerilor mele mi se opun considerente de structura, de restaurare dar mai ales de ATITUDINE. Iar un proiect poate sa castige sau sa piarda tot prin atitudine. Daca atitudinea ta este opusa atitudinii celor ce iti recepteaza proiectul atunci oricat de bun ar fi si oricat de detaliat ar fi tot va fi condamnat. Trist. Pentru ca atitudinile se schimba cel mai greu.