Cat de mult tii la proiectul tau de arhitectura

O intrebare la care trebuie sa gasim singuri raspunsul atat in scoala cat si in practica de apoi. O intrebare care revine de fiecare data obsedant la fiecare corectura pe care o ai la atelier cu asistentii si profesorul. Pentru ca in esenta o corectura este o negociere.

In anii mici, 1 si 2 ma refer, obisnuiam ca si altii de o varsta cu mine sa merg orbeste pe recomandarile asistentilor si celor de la atelier. Eram prea mica, lipsita de experienta sa le spun "fac asa ca vreau eu si ca voi n-aveti dreptate."Oricum nimeni nu v-a avea vreodata tupeul sa zica asta in anii mici, nimanui nu-i trece prin minte asa ceva. Iese din discutie. Doar esti acolo sa inveti. Aici vreau sa adaug importanta, deseori subapreciata a pregatirii asistentilor din anii mici. Daca nu sunt oameni sensibili care stiu ce fac, dar mai ales stiu sa simplifice lucrurile de alminteri complicate ale arhitecturii, sa le faca pe intelesul maselor atunci avem o problema...si inca una mare.

In anul 2 am invatat sa fac bude. Da. budele, desi subapreciate si ele ,sunt ultima piatra de incercare in proiectare. Daca intr-un proiect perfect, caruia nu-i gasesti nici o vina in atitudine, redactare, proiectare, tii neaparat sa te legi de ceva atunci acel lucru sunt invariabil budele si evacuarile. Punctele by default slabe. Un proiect poate pica pe bude. Da, este oaresicum de neimaginat dar se poate. Oricum in anul2 am mai invatat ceva - ca profii se contrazic intre ei dar si mai rau se contrazic pe ei insisi. Venind dintr-un mediu de mate info acest lucru mi se parea paradoxal. Adica un om sa-ti zica ce bun si fain proiect ai azi si maine sa-si schimbe parerea cu 180 grade. Am asimilat cu greu acest concept prin prisma replicii "da-mi voie sa fiu azi mai intelept decat era ieri." O replica parsiva, inselatoare pe care studentul neinitiat o interpreteaza ca "si proful meu e om si inca invata desi a terminat facultatea acum X ani." si "omul cat traieste invata." Putini sunt cei care vad adevaratul sens "da-mi voie sa nu-mi pese prea mult de proiectul tau si sa-mi schimb parerea dupa cum m-am trezit azi sau daca mi-am fumat tigara si baut cafeaua." Nesiguranta, neimplicare, slaba intelegere a unor proiecte in care studentii pun suflet.

Trecand peste aceste doua revelatii ajung la a treia poate si cea care iti deschide ochii spre mai departe. Daca nu o traiesti pe viu si nu ii intelegi implicatiile profunde nu ai cum sa mergi de unul singur mai departe. Profesorii gresesc in sfaturile, corecturile pe care ti le dau. Da, pentru ca sunt oameni...nu doar pentru asta, ci mai degraba pentru simplul fapt ca studentul si profesorul se gasesc pe pozitii contradictorii. Nu este o greseala din partea profului si nici din partea ta - ci doar un dezacord. Proiectul insa nu are dreptul sa dezvaluie acest dezacord si deci trebuie sa fie unitar. Si aici apare dureroasa intrebare.

Cat de mult tinem la proiectul NOSTRU de arhitectura?

Am fost de doua ori pusa in situatii delicate. Facusem corectura cu un asistent pe care il apreciam si ale carui sfaturi mi se pareau utile. Proiectul avea ok-ul lui. Nu discutasem cu proful inca dar tineam foarte mult la proiect, la forma, la tot, pe scurt imi era ca propriul prunc. Si vine momentul in care trebuie sa discut si cu proful si atunci asist neputincioasa la masacrarea sistematica a muncii mele, a copilului meu. Si aici ma refer la taiat si spanzurat. Atunci am plans. Da, eram anul 2, iarna, un moment depresiv, cu o saptamana inainte de predare iar eu aveam proiectul zob. Ce era de facut? M-am dus la asistent si am incercat sa repar lucrurile. Asistentul insa isi schimbase si el parerea dupa a profului - atitudine duplicitara cu care am avut placerea sa ma intalnesc de mult ori de atunci. Am incercat sa merg pe solutia profului. Daca copilul meu era mort atunci macar sa-l adopt pe al altuia - mi-am zis. Concluzia a fost dezamagitoare. La predarea finala proiectul meu era asemenea cu al altor 10 din grupa caci, deh, cate solutii poate produce un atelier in anii mici! M-am simtit prost DAR ce e si mai important am inteles ca adoptarea solutiilor altora in detrimentul celor produse de tine nu este avantajoasa intotdeauna. Am luat o nota mediocra si nu am inteles mare lucru din critica proiectului. In primul rand pentru ca proiectul nu era al meu, in al doilea rand pentru ca nu intelegeam cu ce am gresit eu copiind fidel o solutie propusa de prof.

Anul 2 doua proiecte distanta si ceva experienta de atelier. Situatia este similara, cu distinctia ca asistentul de aceasta data si-a tinut punctul de vedere pana la capat - respect. In acest episod am intrat in conflict direct cu proful. Adica am refuzat sa fac modificarile lui in proiect pentru ca mie "nu mi se pareau justificate." Cat de mult am tinut atunci la proiectul meu? La fel de mult ca si in cazul precedent...si poate putin in plus pentru ca nu l-am avortat la primul semn din degete al maestrului. Rezultatul final - dezamagitor dar in acelasi timp plin de mandrie. Nota nu a fost importanta - pentru ca proful a notat in concordanta, a dezaprobat forma si solutia pana la capat. Asistentul m-a sustinut iar eu am avut satisfactia de a vedea cum proiectul meu nu mai este o copie ci isi pastreaza originalitatea.

Un mic salt inainte si o alta cadere nervoasa prin anul4 in care un asistent si un prof "m-au injunghiat pe la spate" intr-un proiect. Una este sa fi indrumat gresit si alta este sa fi lasat in greseala ta desi greseala era cunoscuta atat profului cat si asistentului. Poate a fost un test pe care l-am picat fara sa stiu - de existenta testului si de faptul ca l-am picat. "Hai sa o lasam sa vedem daca se prinde ca este gresit de una singura!" Corecturile au mers bine insa la predarea finala am avut un mare soc cand toate greselile posibile si imposibile s-au spart in capul meu si al proiectului meu. Replica mea de atunci a fost una disperata si seaca."Daca stiati toate astea atunci de ce m-ati lasat sa le fac, sa le pun in proiect?" N-am primit un raspuns la ea dar am avut satisfactia sa o fi spus cu voce tare. Atunci am realizat ca uneori mai multe pareri nu strica. Pareri neutre din afara unui cerc de indrumatori si evaluatori care sunt unii si aceeasi oameni cu unele si aceleasi vechi de secole hibe si obsesii. Tot atunci pe fondul unui puternic spirit competitional cu o alta colega de grupa am ajuns pentru prima data sa-mi pun intrebarea Cat de mult ar trebui sa investesc emotional intr-un proiect pentru ca in momentul in care acesta este facut zob sa nu ma simt ca dupa o despartire amoroasa? Raspunsul nu l-am gasit pentru ca fiecare proiect de atunci si pana in prezent a fost diferit.

Anul5 momentul in care am inteles regula flying solo. In anii mari odata ce ai stabilit in mare forma si functiunile poti sa nici nu te mai duci la corecturi pentru ca nu prea mai ai ce sa gresesti la proiectare si la redactarea proiectului in sine. Pe astea se bazeaza si asistentii de anii4-5. Discutiile cu ei nu se desfasoara in jurul scarilor, circulatiilor sau budelor ci mai degraba in sfera inalta a programelor de arhitectura si a conceptelor. Cateodata insa te lovesti prin forma si prin exprimarea aleasa de probleme de natura functionala CARE incredibil nu iti pot fi rezolvate de asistenti. Pentru ca ei nu se ocupa de "maruntisuri" ca astea si pentru ca "ai ajuns deja pana aici in formarea ta profesionala si ar trebui sa le rezolvi de unul singur." Ok, total absurd pentru ca daca vreau o parere pe latura functionala atunci ar trebui sa pot, teoretic, sa o si am chiar daca pare nesemnificativ. Da, pot sa ma impiedic in niste bude sau in niste scari sau... sunt multe asemenea exemple. Si apoi apar comentarii la predare de genul. "ai ajuns pana in anul4-5 si nu stii sa faci bude! Rusine! Ce te-au invatat atelierele din anii 2-3?Nimic." Poate pentru ca asa e natura proiectului si a formei pe care am negociat-o de comun acord pe parcursul corecturilor. Regula flying solo se aplica in general in momentul in care simti ca orice corectura este de prisos ca nu-ti rezolva problemele ci mai mult ti le adanceste dar mai ales cand nu mai ai timp. Nu te duci la ultima corectura inante de predare pentru ca evident nu vrei acea ultima parere a asistentilor si profului care iti v-a schimba proiectul radical si te va face sa pierzi noaptea de dinainte daca nu cumva era deja pierduta.

Anul5 concursul "Present" bonusul de incredere pe care tu singur il dai proiectului tau. Daca crezi in el si esti convingator atunci si altii vor crede in el. Un topic pe care mi-a facut placere sa prezint si care mi-a pus in evidenta calitatile oratorice si de convingere a publicului. Calitati care nu le am decat in 10% din cazuri. Sunt convinsa ca nu as fi participat cu acel proiect daca sustinerea mea nu ar fi fost atat de "patimasa". Atunci pot sa spun ca am tinut mult la proiectul meu. Atat de mult incat am participat la concurs doar ca o cuantificare a implicarii mele in proiectul respectiv. Atunci am avut si sustinerea asistentilor si a profului din pacate insa nu am avut si sutinerea juriului concursului.

Cat de mult sa tinem la proiectele noastre? Cat de mult ar trebui sa investim emotional in ele tinand cont ca investim creativitate si timp in conceperea si redactarea lor? Cat din aceasta investitie emotionala este riscata cat este safe si cate este bluffing doar ca sa dam proiectului sustinerea de care are nevoie pentru a sta de unul singur.

Read More......

La laser

Pentru multi dintre noi care fie nu au timp sau predispozitie spre machetare s-au inventat atelierele de machetare, si pentru ca tehnologic lucrurile sa mearga repede si sa renteze - s-a inventat masina de taiat cu laser a placilor din diverse materiale.

Pana acum un an pretul acestei tehnologii era destul de prohibitiv pentru studentii arhitecti, nu zic ca acum lucrurile ar sta mai bine, dar de bine de rau sunt cateva firme ce ofera asemenea servicii si care sa zicem ca in anumite limite de buget ti le-ai permite.

Cu toate acestea ramane inca un mister pentru multi dintre cei care nu stiu cu ce se manaca taiatul asta...cu laser, ce fisiere trebuie sa livreze pentru a obtine piesele sau macheta gata, la cheie.
Cazul studentilor de anul6 este cel mai comun pentru ca ei sunt cei care de obicei nu au timp si nici chef sa lucreze la macheta lor. Acesta este si cazul meu. Eu am decis sa fac un cross breed intre taiat profesionist si lipit/asamblat acasa. Pentru ca oricat ai incerca sa le explici ce si cum unor oameni despre proiectul tau, cum il vrei etc. TOT n-o sa iasa asa cum vrei tu din prima.

Azi a fost ziua in care am invata multe despre ce le trebuie tipilor de la laser sa taie si de asemenea am vazut si masina de taiat la lucru. Oh, joy! mirosul de carton ars nicicand nu a fost mai frumos. Taiere perfecta, desi softul are niste cerinte destul de drastice in ceea ce priveste fisierele de grafica vectorizata.

Tot azi am descoperit cartonul ondulat care are doua calitati. 1 are doua fete de culori si texturi diferite si 2. are o orientare a onduleurilor. De astea doua trebuie sa tii cont in paginare. Mai multe intr-un mini tutorial pe aceasta tema cand voi intelege si eu mai bine sistemul si materiale.

Read More......

Evolutie a studentului arhitect la Mincu

Anul1.
Este debusolat, daca nu vine dintr-un mediu artistic unde atelierele sunt ceva frecvent nu prea intelege care este faza cu ele. N-are habar de machetare sau de alte unelte mai smechere de desen (nu ca in anii mai mari ar avea mai multe cunostinte) Se duce la toate cursurile pentru ca orele la liceu erau obligatorii si ia notite constiincios (practica care nu dureaza mai mult de cativa ani). Se apuca de fumat daca nu era deja fumator pentru a se da bine printre cei cool ai grupei. Invata destul de greu unde sunt salile de cursuri pentru ca...facultatea noastra ESTE labirintica iar salile isi schimba denumirile o data la 3-4ani. Descopera sistemul de credite si modul in care se face media generala tarziu (asta daca cumva mai este si de la uman a-i explica ca de fapt este o medie ponderata intre notele de la materii si numarul de credite al lor este un calvar unde mai pui ca poate nu descopera deloc daca are norocul sa faca restante) Pica Zahariade - IAC in draci - si Crisan - pentru ca nu pot sa digere ce zice doamna iar calculele matematice merg mai greu dupa o noapte nedormita. Invata ca proiectele desi au o luna calendaristica de elaborat se fac in ultimele doua zile dinaintea predari, fara a pune la socoteala noaptea/noptile.

Anul2
Continua sa fumeze din reflex si in continuare pentru ca e cool. A invatat salile dar cateodata facultatea il mai surprinde noaptea cand nu mai stie pe unde sa o ia si cumva salile au iz de twilight zone. Da pe la cursurile importante si la seminarii doar cand anumiti colegi "seriosi" ii dau SMS sa-si miste fundul la scoala. A mai invatat urmatoarele doua lectii. Primele doua ateliere dintr-un proiect intotdeauna se freaca menta si nimeni din administratie nu se scoala mai devreme de ora 10. S-a imprietenit cu secretarele pentru ca are restante si pentru ca trebuie sa fie pus la curent cu ce se mai intampla prin catedre. La GD a reperat deja micul geniu al grupei si daca n-are noroc de asa ceva in grupa sigur va gasi vreun specimen in an. Cu ajutorul lui trece seminariile dar nu si examenul (sau daca-l trece o face la limita) Despre machetare nu pot sa zic ca se omoara dar este cu tip cu resurse umane (are prieteni care stiu ce si cum, prieteni mai mari evident) si se rezolva.

Anul3
Mai invata ca Iordachescu pica, si pica si iar pica...doar vede studenti restantieri la cursurile lui din anii 4 si chiar 5. Finisajele iara sunt ceva nefericit. Iar proiectele optionale impreuna cu cursurile optionale fac viata si mai amara. Acum trebuie sa-si gaseasca oameni "seriosi" (aia de la care sa-ti iei notitele si sa-ti dea SMS de "partial" sau "lucrare de verificare") din fiecare grupa de optional care nu se intampla sa fie grupa lui de an. Ce nasol - tocmai cand isi facuse sistemul de relatii bine pus la punct. Se intalneste cu Sandu si cu Augustin. Invata repede dupa ce este dat de vreo 3 ori afara ca Augustin nu-i place sa intarzii iar ca Sandu are un scris infect si ca oricum nu prea intelegi nimic din cursurile lui (altul la care observa o rata mare a celor picati) Isi gaseste un job iar datul pe la scoala brusc incepe sa nu mai fie rentabil.

Anul4
Datorita faptului ca are un job isi permite si un anumit stil de viata (sa vina cu masina la scoala, sa se imbrace elegant, sa-si dea la facut machetele la laser si plateasca oamenii sa-i dea restantele in locul lui) Tot datorita jobului se simte superior tocilarilor care iau notite pentru el si care ii dau schitele uneori pentru el. Il vezi rareori pe la scoala. De fapt profesorii din anii 4-5 descopera ca numarul de studenti in an este aproape dublu in momentul in care au examen fata de cel pe care il vad in mod normal la cursuri. Anul4 este anul pe care multi dintre studenti il rateaza in termenii de timpi petrecuti la scoala vs la birou. Tot anul4 este si anul in care simti cum focul pasiunii pentru arhitectura nu mai arde si te intrebi daca nu cumva ti-ai gresit cariera. Asta evident dupa ce ai trecut si prin niste cursuri referitoare la profesiunea de arhitect pe care ai fi vrut sa ti le fi pus in anul1 sa nu mai pierzi atata timp prin facultate. Unii isi baga intratat picioarele in scoala incat ii vezi doar la atelier si cateodata la seminari. Dar nici o problema, totul este minunat atat timp cat ai de unde sa faci rost de notite si cineva se ofera sa-ti explice intr-o pauza de tigara (pentru ca nu te-ai lasat tocmai acum cand lucrezi de fumat nu?) si nu pici proiectele. Pentru unii anul4 este anul in care reusesc sa plece la burse in strainatate. Unii nici nu se mai intorc preferand scoala de acolo scolii de aici.

Anul5
Similar cu anul4 doar ca din nou scoala isi da silinta sa sincronizeze predarile la milisecunda iar studentul invata ca a imbatranit. (De fapt litrii de cofeina, codeina si tutun plus orele nedormite cu lunile fie pentru scoala sau pentru birou isi fac simtita prezenta) Pentru unii dintre ei acest lucru se traduce in stres, oboseala dar si in afectiuni cronice fizice si psihice (cu totii aveam doage sarite dupa 5 ani de facultate). De asemenea invatam ca, desi in anul 4 proiectele se mai puteau flustura in anul 5 nu prea mai merge. Mai ales ca restantele anterioare trebuiesc luate iar nici o alta restanta facuta doar nu intra la anul in diploma. Toate peste toate, studentul de anul5 este stresat dar si functioneaza pe stres, imprimand stres si altora. Studentii de an5 sunt de fapt responsabili de cele mai multe dintre zvonurile nasoale despre anul6 (paradoxal deoarece ei sunt anul5)

Anul6
To be continued. Pana acum s-a tradus in alergatura multa, multa discutie pentru nimic, colegi stresanti cu intrebarile lor "Da tu ce faci la diploma?" si foarte mult timp liber - asta pentru ca sunt jobless - altfel s-ar fi tradus in job, job, job - a da si ceva pentru diploma, job, job si sambata ca asa trebuie si ca avem predare, job, si mama voastra de sesiune si cursuri, vacanta si iar job pana probabil la panica cea mare...dinainte de prediploma presupun.
Voi reveni cu impresii cat de stresant este anul6 cu adevarat.

Portretele ce reies de mai sus sunt doar orientative sunt constienta ca exista si exceptii de la regula insa cam asta este calea spre o viata linistita si lipsita de dureri de cap in scoala de arhitectura.

Read More......

Despre monumente si protejarea lor in Bucuresti 3

Episodul 3 are ca subiect atitudinile. Daca am vazut cam cum se pune problema in proiectare, sa vedem cum se pune problema in scoala. Pentru ca aici noii profesionisti isi formeaza principiile.

Evident atitudinea fata de monumente va depinde radical de segmentul cadrelor didactice pe care il vei consulta. Pentru ca fiecare catedra are opinia ei si este dispusa sa faca concesii de o natura sau alta (in functie de prioritati). Spre exemplificare. Sa luam Catedra de Stiinte Tehnice iti va zice ca este foarte frumos proiectul de restaurare insa fie tehnologia pentru a il pune in practica nu exista la noi in tara fie este prohibitiv de scumpa (sau nu s-a inventat) Sau ca, da materialul original trebuie pastrat insa trebuie cumva repus in opera ceea ce iti va da niste costuri la manopera astronomice. Departamentul de Istorie si Teorie va pune accentul pe modul in care faci restaurarea si se va uita mai putin la partea tehnica si la cea economica.
Si paradoxal Departamentul de proiectare iti va vinde doua "cai operationale" a nu te atinge de monument sau a-l parazita complet si integra in noua constructie (vezi ca exemplu Sediul Uniunii Arhitectilor din Piata Revolutiei).

Personal nu inteleg schiziunea aceasta radicala in cadrul dept. proiectarii. Imi aduc aminte de ultimul proiect din anul 5 in care unii dintre colegii mei si-au ales un sit in imediata vecinatate a Palatului Stirbei (Calea Victoriei). Imi aduc aminte de discutiile la atelier in care se chinuiau sa faca o arhitectura care sa lucreze cu palatul si pentru palat dar care sa nu se atinga fizic de palat in nici un fel. Absurd pentru ca, daca la exterior, suprateran nu te puteai lipi/lega de el nici in subteran lucrurile nu stateau prea bine datorita pivnitelor (cea mai veche parte a palatului). Ceea ce le lipsea colegilor pentru o interventie reala era un studiu pe monument care sa reliefeze ce se poate si ce nu se poate pe el (precis, exact, chirugical ce se poate demola ce nu, ce se reface si cum si care sunt libertatile noii arhitecturi in relatie cu vechiul) Acest studiu de ar fi fost prezent ar fi scutit comisia de evaluare a proiectelor si pe noi spectatorii de o intreaga dezbatere legata de ATITUDINI.

Dar de unde vine aceasta "cale operationala" a neatingerii de monumentul istoric. Din Carta de la Venetia a restaurarii dar la fel ca multe din aceste acte normative prescriptia respectiva are cu totul alte conotatii decat cele conferite de profesorii nostrii. Pe scurt paragraful vorbeste despre modalitati de realizare a legaturii directe nou-vechi (nicaieri nu este interzisa o asemenea legatura). Mijloacele tehnice trebuie gandite de asa natura incat sa nu dauneze monumentului si mai ales sa poata fi reversibile. De ce? Pentru simplu motiv de bun simt pe care carta il accepta. Generatiile viitoare poate vor fi mai avansate decat noi tehnologic si astfel solutia noastra de restaurare-integrare de azi sa poata fi refacuta maine mai bine. Este sensibil si de bun simt sa gandim monumentele sustenabil pentru generatiile viitoare. Nu inseamna sa le izolam sau sa nu intervenim pe ele. Profesorilor probabil le este greu sa le explice studentilor de ce anumite solutii nu se califica ca reversibile pentru ca acest lucru cere o cunoastere profunda a monumentului si a tehnologiei de noua generatie, de aceea adopta solutia simpla - nu-i lasam sa se atinga de monument si gata. Este o atitudine gresita si total refractara fata de scopul in sine - ajutarea monumentului sa traiasca mai departe (inca 100 de ani peste cei xxx pe care ii are)

Si revenind la proiectele cu palatul Stirbei, fiecare atelier in care situl respectiv s-a ales a mers pe o abordare diferita. Interesant a fost momentul confruntarii finale in fata comisie, cand studentul a fost pus sa-si argumenteze alegerea a se lega sau nu de monument si in ce mod. Condamnate au fost solutiile care se legau. De ce? Nici macar nu s-a incercat o detaliere tehnica pentru legatura respectiva in care studentul sa zica "Ok, am ales sa ma lipesc in punctele X, Y si T de monument pentru a realiza z,t,m,n obiective si cam asa vor arata zonele respective in DETALII DE ARHITECTURA." Doar eram anul 5 si se dorea un exercitiu de diploma... ar fi fost criminal sa se ceara detalii pentru asa ceva? Din punctul studentilor, bineinteles, toti vrem sa lucram cat mai putin si la un nivel de detaliere cat mai redus - pentru ca oricum proiectul l-am facut in ultimele 2 saptamani dinainte de predare. Din punctul profesorilor da, ar fi fost dezirabil, si totusi nu cred ca cineva ar fi stat sa se uite la detalii decat daca il interesa in particular. Pentru ca sa fim seriosi, detaliere de arhitectura oricat de fundamentala ar fi ea, paleste in fata CONCEPTULUI de arhitectura. Din punctul de vedere al proiectului (pe care nimeni nu-l abordeaza niciodata) acele detalii ar fi fost probabil totul. (God is in detail).

In prezent ma gasesc intr-o situatie conflictuala cu propriul proiect de diploma. Am parte de unul din acei profesori indrumatori care militeaza pentru a nu te atinge de monument. Am un sit interesant de complicat atat din punctul de vedere al terenului cat si al cladirilor/ruinelor de pe el. Am un sit pe care nici un profesor comod nu l-ar aborda - 4 vestigii arheologice de importanta nationala si un muzeu- monument de valoare culturala locala, o cadere de nivel, faleza Dunarii, un peisaj genial dar o zona de construibil extrem de restrictiva. De ce? Pentru ca a lucra pe el inseamna sa-l cunosti iar mie ce mi se poate reprosa este ca nu-l cunosc prea bine. Parca si vad replica, "D-soara, dar dumneata esti din Turnu Severin sau ai rude pe acolo?" Evident ca nu si asta automat imi scade din credibilitate. Pentru ca, ca sa intelegi un asemea sit (conform lor) ar trebui sa fi crescut si copilarit acolo sa-l vezi in transformarile sale. Poate ca au dreptate, dar poate ca e necesar tocmai de un om impartial pentru o interventie acolo. Poate ca cineva din Turnu Severin lucrand pe situl respectiv sa fie dispus la mai multe concesii in ceea ce priveste legaturile, amplasamentul etc.

Pe langa acestea pot zice ca duc un razboi - o negociere diplomatica (legata de diploma dar si in termenul de afaceri externe) cu profesorul in care imi argumentez fiecare interventie, fiecare miscare, fiecare detaliu - prin prisma beneficiilor pe care le-ar aduce sitului si orasului. Tuturor propunerilor mele mi se opun considerente de structura, de restaurare dar mai ales de ATITUDINE. Iar un proiect poate sa castige sau sa piarda tot prin atitudine. Daca atitudinea ta este opusa atitudinii celor ce iti recepteaza proiectul atunci oricat de bun ar fi si oricat de detaliat ar fi tot va fi condamnat. Trist. Pentru ca atitudinile se schimba cel mai greu.

Read More......

Despre monumente si protejarea lor in Bucuresti 2

In prima parte am discutat despre excese, dar nu am mentionat care ar fi o atitudine "normala" din partea atat a beneficiarului posesor de cladire veche cat si proiectantului.

Sa incepem deci cu proiectantul - pentru ca asa cum scoala ne formeaza asa si noi incercam sa ne formam clientii prin ceea ce construim (ajungem sa construim).

Facts.
1) Nu exista sectie de restaurare la facultatea de arhitectura Ion Mincu Bucuresti. De abia din 2009 exista ceva similar la Sibiu din necesitati practice. Prea mult fond construit vechi, prea putini oameni care stiu sa lucreze pe el si cu el, avand abilitatile necesare de arhitect si constructor.
2) In afara de zona Ardealului nu se poate vorbi de un fond construit OMOGEN in cadrul oraselor drept care nici nu s-a pus problema - cum s-a pus in Vest- de o specializare pe conservarea vechilor imobile, lucrari de amenajare, restaurare, etc. Pentru a intelege la ce ma refer sa luam exemplul scolilor italiene care sunt intr-un fel calate pe acest lucru - conservare, intretinere, cumva lucrari de mai mare sau mica anvergura intr-un construit existent. Noi n-avem asa ceva pentru ca cazurile sunt asa de izolate incat doar un numar redus de arhitecti se ocupa de acest lucru. Poate ca inca traim cu acea iluzie ca in Romania trebuie sa se construiasca de nou si ca tot ce e nou e si bun calitativ (finisaje, functiuni) si estetic (la moda)
3) Ultima mare campanie de restaurare a monumentelor din tara a avut loc undeva prin anii 60-70. Gratie oamenilor de atunci avem acum Hanul cu Tei (dar nu si Gabroveni), Hanul lui Manuc, bisericile manastirilor din Moldova etc. Acele monumente peste care s-a sarit la aceste restaurari din lipsa de bani sau pur si simplu pentru ca reprezentau burghezia (motive ideologice) sunt acum ruine. (vezi numeroasele palate ale nobililor maghiari din Transilvania spre exemplu)
4) Hanul Gabroveni s-a dovedit a fi un concurs ineresant tocmai prin prisma faptului ca au fost foarte putini oameni capabili sa lucreze pe un monument istoric. Evident ca, daca cineva sa pune pe adunat, se ajunge la concluzia ca cei care au lucrat acum 30-40 ani in restaurare fie sunt prea batrani ca sa practice fie s-au specializat in altceva intre timp restaurarea nefiind cautata in institutele de proiectare din tara. Deductia logica nu surpinde decat pe cei care ar trebui sa asigure formare profesionala - oare de ce de abia in 2009 se introduce sectia specializata la Sibiu.
5) Nu avem cultura vechiului, a obiectului valoros care vine din noi si din respectul nostru sincer pentru munca, valoarea memoriala a lui. Nu vrem sa pastram ce e vechi, pentru ca vechi este automat perimat si inutil. (reciproca nu este nici ea valabila), de aceea nu este de mirare ca nu ne trage inima sa pastram casele in buna stare din epocile trecute.

Dar toate acestea pot fi amendate intr-un fel sau altul. Pentru inceput sa existe vointa si facilitati oferite de stat pentru imobilele vechi (scutiri de la impozite si sisteme de finantare a interventiilor de restaurare si reabilitare - ceva similar cu ceea ce se intampla acum pentru reabilitarea termica a blocurilor)

Pasul doi ar fi revigorarea pietei de solutii constructive si tehnice de reabilitare - materiale, manopera etc. Pentru ca acestea sa nu fie la preturi atat de prohibitive.

Pasul trei care poate si trebuie sa mearga in paralel cu pasul doi ar fi o campanie de imagine in care oamenilor sa li se explice ce beneficii sociale le poate aduce locuirea intr-o casa veche sau ce pot sa faca cu o casa veche cei care o au. Pana acum reconversiile functionale cele mai frecvente sunt. locuinte ->sedii de firme; locuinte->cafenele, restaurant, bar; locuinte->case reprezentative; locuinte->muzee. Nu s-a incercat convertirea imobilelor de locuinte colective interbelice in hoteluri de lux sau cladiri de apartamente de lux de inchiriat (un sistem de imobil de raport dar nu pentru locuinte sociale ci de lux). In justificarea unei asemenea optiuni un rol important l-ar juca amplasamentul central al unora din aceste imobile cat si spatialitatea lor interesanta.

Pasul patru dar care poate incorpora pasii doi si trei ar fi crearea unui organism (nu stiu daca ar fi bine sa apartina de Ministerul Culturii sau de cel al Dezvoltarii din cauza coruptiei) ca un fel de centru de informare. Olanda are centre regionale interconectate similare pentru dezvoltarea de ansambluri rezidentiale. Similar centrul va functiona pe mai multe niveluri.
+ elaboreaza strategii de revitalizare a zonelor construite ale oraselor (cu prioritate pe zonele istorice si centrale)
+ elaboreaza si gestioneaza programe si proiecte de restaurare si reabilitare pe baza unor studii facute tot de ei pe zone (zonele de protectie sunt un punct de plecare)
+ au un serviciu de consultanta gratuit pentru beneficiarii de cladiri aflate in zonele protejate prin care le explica: ce au voie si ce n-au voie sa faca cu cladirile lor, ce ar putea sa faca pentru a obtine facilitatile fiscale prevazute la pasul unu (multi beneficiari nu stiu unde sa se uite in legislatie ca sa obtina asemenea discount-uri si toata birocratia ii sperie), indrumare in ceea ce priveste consultanta de specialitate in vederea elaborarii unui proiect de arhitectura concret ulterior. (ii iau de manuta si le indica o lista cu arhitecti care lucreaza pe asa ceva, sunt specializati si ii indruma pe cine sa-si aleaga dupa buget, cam ce lucrare vor sa faca ei acolo, etc) Partea asta de consultanta poate fi taxata undeva in costul viitorului proiect daca acesta se realizeaza.
+ organizeaza guided tours prin oras. Da, la noi nu exista asa ceva oficial dar altii au luat in calcul si perspectiva turistica a arhitecturii. Pe scurt, un grup de pasionati de istorie sau de arhitectura sa poata selecta dintre anumite pachete de vizitare a obiectivelor. Sa zicem ca faci unul pentru modernismul interbelic in Bucuresti, sau poate vrei unul care sa evidentiezi blocurile socialiste. Da, ar fi unui vestici interesati sa traiasca experienta comunista live. Sa vada cum se locuieste intr-o garoniera comfort trei in Militari sau cum arata dosurile de blocuri in Titan. Ei n-au la ei acasa si vor sa vada la noi. Alt pachet ar putea fi cel legat de zonele rezidentiale traditionale (cele ce se mai pastreaza inca). Exista multe astfel de scenarii care nu au fost deloc explorate. Si evident cireasa de pe tort este guided tour cu un profesionist. Adica sa eliminam situatiile penibile in care turistul intreaba X si ghidul ridica din umerii dezinformat.

Am luat parte la asa ceva in excursia din anul III in Olanda unde NAI - OAR-ul lor- se ocupa de asemenea tururi. Iar in cazul vizitei la Universitatea din Delft am avut parte de ghizi studenti sau fosti studenti acolo - lucru dragut pentru ca erau de varsta noastra si stiau tot felul de anecdote amuzate despre locurile de acolo si despre modul in care functionau. Trebuie mentionat ca un grup de studenti la arhitectura iti vor servi o groaza de intrebari mai mult sau mai putin bizare despre o constructie la care nu te-ai gandit pana atunci. Ex: cum se realizeaza ventilatia unui spatiu sau scurgerea apei pluviale de pe acoperisul terasa.

Ceva similar ar putea fi afiliat daca nu un departament separat al OAR (gandindu-ne ca sunt implicati si arhitecti si urbanisti si istorici si multi altii)

Cele descrise mai sus ar putea mai mult ca sigura sa faca parte dintr-un program cultural din cadrul unei strategii urbane de dezvoltare pe care...Bucurestiul nu o are. LOL

Read More......

Despre monumente si protejarea lor in Bucuresti 1

In iarna ce tocmai s-a incheiat am participat intr-o echipa la realizarea si redactarea unui proiect pentru concursul Hanul Gabroveni. Experienta a fost interesanta insa a fost una din acele dati in care desi teamwork-ul a mers, rezultatul a fost un pic sub asteptari.

Despre concurs s-au scris si spus multe la care nu pot decat sa adaug, parerile sunt impartite, despre atitudine, despre organizare, despre puncte de vedere si functiuni. A castigat cine trebuia sa castige iar rezultatul este doar reflectarea unei viziuni a comisiei de jurizare, este intr-un fel "ce vroiau sa vada de la un proiect in cadrul concursului". Mai multe in numarul 81(februarie 2010) al revistei arhitectura.

Subiectul articolului de fata este mai mult legat de o atitudine extrema pe care o au oamenii (profesionisti dar nu numai) fata de monumente. Practic in Romania nu exista cale de mijloc exista doar "cavaleri ai monumentelor" si "distrugatori" ai lor. Exista doar cei ce vor conservarea sub pavaza etichetei de monument istoric a jumate din centrul vechi a unor cartiere extinse si cei care nu se uita la ceea ce au ci doar la ceea ce pot avea pe un teren.

"Cavalerii monumentelor" sunt produsul distrugatorilor si sunt minoritari (fapt confirmat de distrugerile ce se produc INCA asupra patrimoniului), lipsiti de unelte legislative eficiente pentru stoparea masacrului dar mai ales orbi in cauza lor. Nu derog cauza ca fiind gresita ci din contra mai mult decat necesara - spun insa ca extremele sunt la fel de periculoase.

"Distrugatorii" au bani, interese dar mai ales incultura sau prea putina pasare fata de ce au. Pentru ei o casa (in zona protejata a centrului Bucurestiului dar nu monument istoric) nu este nici mai mult nici mai putin decat o constructie inadecvata cerintelor lor economice. Nu judeca constructia decat prin prisma valorii ei economice, si evident ca, o casa P fata de o casa P+6 este mult subevaluata. Numai POT si CUT este ce conteaza pentru ei. Au fost numiti "rechini imobiliari" "dezvoltatori capitalisti" si in multe alte feluri, li s-a imputat faptul ca din cauza lor patrimoniul si orasul are de suferit. Multi dintre sustinatorii cavalerilor traiesc cu impresia ca acesti rechini sunt de fapt produsul exclusiv al epocii noastre - nimic mai fals. Ei au existat si in interbelic si in antebelic si tot cam asa au lucrat, tot asa au fost injurati si tot cum au vrut ei au construit.

Se tot publica liste "mortuare" cu demolarile suferite de tesutul urban din Bucuresti, se zice ca este mai vast si mai perfid decat cel pe care Bucurestiul l-a suferit sub comunisti. Nu stiu, sunt prea tanara sa stiu cum era inainte de '85 orasul dar vad ce se intampla in jurul meu. Unele cazuri sunt strigatoare la cer altele sunt doar selectie naturala.

Deranjant este un alt lucru mult mai putin evident - generalizarea. Nu fiecare caz este la fel si nu fiecare cladire este la fel de importanta in pierderea ei. Nu pot sa trec cu vederea dezgustatoarele comentarii lasate pe bloguri de genul "Inca una s-a dus si vor construi un turn in loc..."urmate fie de deplangeri, de remarci ironico-cinice la adresa distrugatorilor dar si de injurii. Pentru cei care scriu aceste randuri le-as sugera sa stea un pic si sa se gandeasca pentru ca
1) NU toate cladirile demolate fac loc unor turnuri
2) INCA nu au imaginea a ceea ce VA FI. Poate ce v-a fi este cu mult mai bun decat ce era
3) Demolarea este un proces natural intr-un oras VIU.
4) Nu totul este alb si negru in ceea ce priveste urbanismul

Nu am inca exemple bune care sa ilustreze cele zise mai sus dar atitudinile radicale prezentate in comentarii dar si in manifeste unor "cavaleri" nu sunt deloc utile urbanismului.

Unde gresesc "distrugatorii". Si ei la randul lor sunt un produs al societatii capitaliste prost intelese. Exista fie aroganta. "Eu fac ce vreau cu casa si cu terenul meu" sau incultura lui "n-am stiut." Ei gresesc in momentul in care nu vor sa accepte si alte solutii decat cele care le vor, standard, din partea arhitectilor/proiectantilor. Gresesc in momentul in care nu se gandesc cu un dram de bun simt la spatiul public, la vecini si de ce nu la pietonul de pe strada care v-a fi agresat de constructiile lor. Nu inteleg ca la fel cum exista un interior - spatiu valoros economic pentru ei - exista si un exterior care nu este al lor cand se adreseaza spatiului orasului.

De asemenea piata de materiale si tehnici de constructie din RO are prea putina varietate in ceea ce priveste segmentul de restaurare si conservare. Daca ai o casa veche si chiar iti pui problema sa o restaurezi, sa-i redai gloria de alta data (fie pentru ca o faci sediu de firma, fie pentru ca o faci bar/cafenea/restaurant sau doar pentru ca vrei un lifestyle de 1900 par example) nu prea ai cum pe plan local. Nu ai oameni care stiu sa lucreze anumite detalii, nu ai materialele necesare. Si trebuie sa importi, trebuie sa bagi in casa aia cu mult fata de cat face. Drept care multi pur si simplu aleg varianta- dat jos si refacut - evident pe gusturile si echiparea moderna. Mai mare mai incapatoare si mai adaptata functional la cerinte. Daca faci acest lucru automat devi un "distrugator". "Cavalerii" nu pot, sau nu vor a intelege, constrangerile pe care unii beneficiari de buna credinta le intampina cand vine vorba de cladiri vechi. O cladire de la 1900 nu este ca de la 2000. Daca vrei sa o pastrezi trebuie sa-i intelegi limitarile si sa le accepti - la fel cum un Ford din 1930 nu poate concura cu un BMW ultima generatie. Dar amandoua sunt masini (case) si de amandoua te poti servi pentru a te deplasa (locui in ele).

Unde gresesc "cavalerii". Ei nu judeca dupa valoare (istorica, arhitecturala, memoriala) monumentele pe care le protejeaza ci DOAR dupa valoare de vechime. Daca a fost un moment in care tot ce era vechi era automat si prost acum asistam - gratie manifestului lor la - tot ce e vechi trebuie pastrat pentru ca e valoros. Pastram TOT, palate si cocioabe, anexe si grajduri TOT pentru ca este vechi. Paradoxul si-a aratat coltii recent cand o casa modernista, nu mai veche de 1926-30 de Henriette Delavrancea Gibory si-a gasit obstescul sfarsit sub un buldozer pentru ca ... nu era suficient de veche pentru a fi protejata. Si in acest caz cine este vinovat. "Cavalerii" arata spre "distrugatori" acuzativ. "Distrugatorii" inocenti arata spre lista monumentelor istorice pe care casa nu figureaza. "Cine este si Henriette Gibory asta de trebuie sa-i pastram casa?" s-ar intreba un dezvoltator incult. A cui este vina ca saraca arhitecta Henriette Delavrancea nu este la fel de populara ca...sa zicem Mincu? Daca omul nu a auzit de ea poate ca este vina arhitectilor ca nu popularizeaza cu o incapatanare bovina...cultura arhitecturala.

Din aceasta intamplare nefericita exista un singur mesaj de inteles. "Cavalerii" ar trebui sa-si gandeasca un sistem mai inteligent si CLAR in ceea ce priveste ariile si monumentele protejate iar "distrugatorii" sa inteleaga ce au in posesie inainte de a demola si reconstrui.

Read More......

Centru de cercetari arheologice-Drobeta Turnu Severin

Acesta este subiectul de diploma pe care l-am ales intr-un final. Zilele trecute am facut excursia mult asteptata pe situl de la Turnu Severin, cel al castrului roman Drobeta si al piciorului de pod al lui Apolodor din Damasc.

Excursia a durat 2 zile in care am incercat sa fac rost de planuri cadastrale, de planurile muzeului Portilor de Fier si de orice alt tip de documentatie necesara acestui proiect. Partenerele mele de excursii au fost Laura si Iulia. Iulia gasindu-si cu aceasta ocazie si sit pentru proiectul ei de diploma undeva pe un teren la aprox 6-7km de Turnu Severin un fost strand de agrement cu bazin olimpic. Pozele vor urma si in momentul in care voi putea sa fac rost de ele si sa downloadez camera.

Read More......

Diploma - Dezorientare

Din anul 3 stiam ce vreau sa fac la diploma - colegii mei se uitau ciudat la mine, cu invidie, cu admiratie. Da - sunt o persoana hotarata si nu-mi place sa plutesc asa in necunostinta de cauza in oceanul ideilor - nu stiu sa innot, vedeti.
Vroiam sa fac o GARA urbana in virtutea faptului ca mi-am trait toata viata privind sinele de cale ferata de pe Calea Grivitei. Asta te face intr-un fel predispus la un program ce are legatura cu transporturile - unde mai pui ca am avut experienta a 3 santiere ongoing chiar in imediata vecinatate, sunt obisnuita cu heavy duty equipment si macarale etc.

La inceput vroiam modernizarea si extinderea Garii de Nord din Bucuresti - din discutiile cu profesorii indrumatori si cu cei de la catedra de urbanism (totally useless, thank you) am ajuns la concluzia ca...mai bine renunt. Un proiect de asemenea anvergura este prea mult pentru un proiect de diploma dar mai ales este prea mult dpv al controversei create in jurul subiectului.

Am vrut sa raman totusi in domeniul transporturilor cumva...insa se pare ca este imposibil. Acum m-am intors la punctul zero in care imi caut subiect, moment nefericit de altfel din prisma timpului si resurselor investite in el.

De aceea I say to you all fuck you!

Read More......

PRIVATE

Am descoperit cum sa faci TOT blogul sa fie available doar pentru anumite persoane. Deci acum I can officially bitch despre proiectare si magariile care se fac in facultate fara perdea!
Pentru a avea acces mail me si va trec pe lista...daca doresc that is...

Read More......

Roma - impresie arhitecturala-1

Exista la un moment dat un dosar - serie de articole publicate in revista Arhitectura despre locuirea in Paris. Asta se intampla acum vreo doi ani, cand eram fix pe acest tip de program la atelier iar boom-ul imobiliar la noi avea acelasi target. Intr-un fel cred ca aceea a fost cea mai utila serie din revista la acea data si pentru acel moment.

Dar sa revenim la Roma - Roma aparent este un oras P+5-P+6, sau poate doar ce am vazut eu. Oricum in Roma zagarie nori nu am vazut decat in zona EUR adica office buildings. Acestea fiind zise lucrurile nu sunt atat de variate pe cat se pare.

Conditii de plecare/ipoteze
1) avem de aface cu un oras dens construit la cornisa, ultimul etaj in general retras. 2) avem un oras cu relief destul de accidentat, rezolvarile specifice variilor perioade istorice se intalnesc si aici. 3) avem un oras capitala cu o istorie de peste 2000 de ani ce are nevoi speciale atat pentru dezvoltarea ulterioara cat si pentru conservare si restaurare.

Orientare si Uniformitate
1) implica ca Roma are un sistem de transport in comun foarte bine dezvoltat ca sa permita legaturile intre puncte ce nu sunt tocmai apropiate (Bucurestiul este mic copil pe langa ea). De asemenea prezenta unui regulament urban clar stabilit si in vigoare de nu stiu exact cand duce inevitabil la o uniformitate arhitecturala. Avem fronturi conturate toate construite pe baza ordonantei, avand fatadele extrem de similare, cu o paleta de culori de fatada restransa. Varietate exista in detaliile de arhitectura insa nu in cu arata o cladire, forma ei generala.
Efectele pe care le-am resimtit intr-o oarecare masura au fost : dezorientare si ratacire. In general ma mandresc cu o orientare in spatiu destul de buna, instinctuala, folosesc si harta ca orice turist insa o data o ruta marcata, parcursa in oras o pot recunoaste unu din sase. Reperele pe care mi le iau sunt in general magazinele de la parter sau orice imi atrage atentia in campul vizual al parterului - pardoseli, denivelari, reclame luminoase, intrari, garduri dar si cladirile in sine. In Roma se intampla un fenomen bizar - datorita uniformitatii arhitecturii ramane sa ma orientez dupa magazine si alte cele de pe la nivelul parterului INSA in momentul in care acestea inchid (si cand zic inchid, zic ca isi trag peste intrare si vitrine un stor opac) si magazinul nu beneficiaza de o reclama luminoasa sau doar o reclama vizibila si dupa ce se trage storul in cauza, raman oarecum fara repere. Nu stiu care este politica in ceea ce priveste afisajul si publicitate in Roma insa cert este ca nu vom gasi bannere mari pe cladiri la intersectii asa cum este cazul sa zicem la noi la Perla.

In cele doua ocazii in care m-am pierdut (si pe inserate pe deasupra) in vecinatatea cazarii - m-a incercat un sentiment nefericit de gol, de spatiu pe care nu-l puteam intelege si controla - labirintic. Intr-un fel imi era dor de Bucuresti si de diversitatea sa in care vedeam peste cele P+2 casute vreun reper mai inalt din vecinatate. In Roma nu vezi nimic (nici macar turle de biserici, care sunt o groaza) peste acel P+5.

Poate ca in timp locuitorul se obisnuieste, isi dezvolta un ochi atent la detalii, la felul cum cladirea de pe colt are nu stiu ce fel de stor, sau stucatura, diverse repere care pentru mine nu sunt accesibile (I lack the mental pattern for it).

Denivelarile
Sunt prilej de unicat, spectacol urban, rezolvari particulare. In general in functie de cat de mare este caderea de teren se rezolva cu scara urbana sau cu strazi in panta. Sa nu ne imaginam insa ca Roma este un oras de tipul Saloniculu sau al altora care se caracterizeaza tocmai prin relieful accidentat, unde strazile cu trepte sunt norma. Roma e si plata dar si colinara. Spoturile de interes din punctul de vedere al reliefului au fost deja speculate in cele 2000 de ani de traditie a edificarii. Speculate si ras-speculate. Romanii au construit speculand denivelarile terenului, Barocul din nou prin pietele urbane.

Cateva din acestea sunt demne de mentionat pentru ceea ce realizeaza ele in oras.
Piazza di Spagna: super scara urbana monumentala impreuna cu obelixul si cu fantana si biserica de pe deal fac toti banii. Creeaza perspective interesante - controlate, fac un spectacol dintr-un accident al terenului dar in acelasi timp rezolva si circulatiile pietonale si auto. Singurele doua elemente care in acest moment cam stau in drum (dar foarte probabil care nu stateau in drum la momentul edificarii ansamblului) sunt fantana - este prea din scurt la poalele treptelor si obelixul - toata lumea se invarte cumva in jurul lui.

Piazza Campidoglio (Capitoliului): pe langa tot discursul despre geniul lui Michelangelo despre forma pietei si despre cum este amplasata statuia ecvestra astfel incat de la baza scarii sa creeze o perspectiva controlata sunt un unghi bun al perceptiei, ceea ce se omite a fi mentionat in toate descrierile ei din toate cartile de istorie a arhitecturii (de ce chiar nu-mi dau seama) este ceea ce face piata pentru oras. Un fel de incadrare a ei in zona (noi facem asta pentru studii de cladiri si piete la proiectare, nu inteleg de ce nu se preteaza si la istorie). De ce? Pentru ca piata inchide o perspectiva ampla asupra forului roman (sit-arheologic/ pietreBC /ruine) unul dintre cele mai nefericite puncte vizuale ale Romei. Totodata piata rezolva si intrarea si iesirea din Musei Capitolini (ok alte pietreBC - nu stiu pentru ca chiar nu am fost in ei). Singura piesa prost amplasata (ce fireste nimeni nu a luat-o in calcul la proiectarea pietei) este lupoaica. Sta stinghera in partea dreapta, cumva umilita de restul ansamblului, importanta ei redusa la aceea a unui stapt de afisaj stradal.

Pincio: este un parc, deal, domeniu al Vilei Medici din parti. Din nou poate ca ar trebui cumva sa existe o integrare in oras in momentul in care se discuta Piazza di Spagna si Piazza del Popolo si Vila Medici, pentru ca cumva astea patru lucreaza impreuna. Pincio prea diferentele de teren intre zona superioara a Piazza di Spagna si cea inferioara pentru del Popolo. Ofera o perspectiva impresionanta asupra Romei.

Monumentul lui Vittorio Emanuel: este iarasi unul dintre acele structuri urbane similare prin ceea ce fac ansamblului Piazza Campidoglio - adica inchid perspective in oras descendente asupra forumului roman deschizandu-le doar pe cele care merita expuse. In fata lui se gaseste Piazza Venezia. Nu stiu cand a fost ridicat monumentul insa oricum este undeva in sec XIX. Perspectiva de la nivelul superior pare promitatoare, insa nu am urcat pana acolo.

San Pietro in Montorio: este o biserica+asezamant monahal linistita, contruita pe inaltime, un fel de fosta Vacaresti de la noi dar la o scara mai intima, mai redusa. De aici perspectiva asupra orasului mi s-a parut cea mai faina. Accesibilitatea si mai ales drumul pana la el nu rezerva nimic spectaculos sau monumental.

Ruine
(to pe edited)

Apa
(to be edited)

Read More......

Roma- ziua5

Utima zi - dedicata Auditorium-ului lui Renzo Piano si inca unui comic store care mai era pe lista.
Seria de evenimente fericite a facut ca sa terminam tot programul muuult mai devreme decat ne asteptaseram.

Prevazatoare pentru ca mergeam pentru prima oara de la venirea noastra in Roma cu autobuzul am plecat de dimineata gandindu-ne ca este trafic si ca distanta e mare si ca v-a dura cel putin o ora. Aiurea, am supraestimat cu mult timpul si asa am ajuns la orele 8.00 in vecinatatea Auditorium. Oficial Auditorium deschide la 11.00 insa pentru ca pe site scria accesul liber in zonele publice ne-am gandit ca poate se refera la 11.00 ca deschid salile nu tot complexul. Ok, adevarul este ca Auditorium este GATED. Da, si are de ce sa fie gated.

Vis-a-vis peste drum de Auditorium se gaseste alt faimos exemplu de arhitectura Palazzetto dello Sport (imi scapa autorul dar ma rog anii 60, panze, forme curbe, bla bla bla) care a ajuns deplorabil. Pentru ca, ca si mai noul sau confrate se gaseste intr-o suburbie a Romei, cartier ridicat pentru jocurile olimpice din (insert year here) care s-a transformat incet dar sigur in ghetto. Palazzetto dello Sport are graffitti pe pereti si cu usurinta s-ar integra spre exemplu in spatele Palatului Copiilor de la noi.



Pana sa ne prindem ca v-a trebui sa stam si sa frecam menta 2 ore prin zona pana ce deschide Auditorium - aceasta structura dubioasa din LEMN vopsita in rosu in fata Palazzetto dello Sport. Arata faina de la distanta dar vag periculoasa de aproape mai ales ca avea vreo 10 m inaltime si imbinarile dadeau semne de descompunere.



Apoi studiind cu atentie tabela statiei de autobuz care este extrem de detaliata comparativ cu ale noastre. Au toate liniile listate si sub fiecare fiecare statie pe care o are linia respectiva cu statia unde esti marcata. Tabela este facing in directia de mers deci automat stii ca statiile care urmeaza sunt cele de SUB statia unde esti. Neat. Descopar ca accidental prin zona trece o masina ce ducea exact la comic shop-ul respectiv. Astfel ne decidem on the go sa mergem sa vedem comic shop-ul si apoi sa ne intoarcem la Auditorium.

Plimbarea cu autobuzul a fost destul de lunga dar placuta pentru ca am reusit sa vad zone mai putin vizitate ale Romei, stradute faine in panta cu rezolvari simpatice de balustrade si terase si balcoane. Comic shop-ul s-a dovedit a nu mai exista la aceea adresa. La intoarcere, cum observasem la ducere, masina avea o statie in apropierea unei legaturi ce ar fi putut sa ne duca cu putin noroc la un alt obiectiv de pe lista noastra, care fusese trecut initial dar care din lipsa de alternativa de transport in comun fusese taiat - moscheea lui Paolo Portoghese.





Faza cu moscheea este urmatoarea - este la draq'n praznic si ar un singur drum de acces care este mai mult autostrada decat strada - daca vrei ceva transport in comun mai ai ca varianta un commuter's train care datorita zonei iara nu este recomandabil. Pe harta zona este bordata cu alb (unknown or misc zone) ceea ce in general te face sa te uiti crucis si sa zici pas. Masina avea statie unde trebuie insa mai trebuia de mers o portiune deloc neglijabila de strada pe care nu stiam exact daca este posibil sa mergi - aka daca are trotuar sau este pur si simplu autostrada. Raspunsul a fost ca am ajuns si la moschee pe jos. Nu am intrat innauntru pentru ca era inca devreme 10.30, oamenii deja se uitau dubios la mine ca faceam poze iar orarul de vizitare (sau ma rog orele intre care era deschisa) era scris in araba (LOL) Ca arhitectura simply brilliant - ca locatie - usor innaccesibila daca nu ai masina privata.

Apoi ne-am intors si am ajuns just in time pentru deschiderea Auditoriumului. Pics to show the glee of my wide.









Impresie generala - cam pustiu - totul foarte modern IKEA furnishings, sensibilitate pentru situl arheologic pe care s-au asezat (o villa romana foarte ca lumea prezentata intr-un mini muzeu integrat. Singura colectie de pietre si ceramica care chiar mi-a facut placere sa o vad) si un alt mini muzeu de 80 de instrumente muzicale antice dar si actuale. No pics for the interior.

Ultima chestie care ar fi trebuit sa o vizitam dar careia i-am zis pas pentru ca ma simteam ca un porcupine zombie - afara se incalzise bine iar zilele precedente isi spuneau cuvantul la capitolul oboseala au fost Termele lui Diocletian versiunea Muzeul National de Istorie Antica (a se citi mai multe pietre) More on my revelations intr-un post ulterior dedicat restaurarii si intergrarii vestigiilor in noile constructii versiunea romana.

Singura careia nu am reusit sa-i fac nici o poza - si regret asta - este Gara Termini - pentru ca am tot vazut-o. Pentru ca era la indemana si pentru ca era intotdeauna prea ocupata sa-mi dezvaluie unghiurile ei cele mai sexy. Ce e drept acolo am vazut deschideri MARI si console dar si sisteme de gate-ing pentru ca sa nu-ti doarma toti aurolacii in gara. Cool. Sper sa le integrez in proiectul de diploma de anul asta.

Random Rome
vedere de pe Pincio

Read More......

Roma- ziua4

Ziua dedicata EUR si restantelor de poze plus comics shop again.

EUR - este la mama naibi in celalat capat (sudic) al Romei intr-o zona de afaceri. Aici nu vei gasi nici un picior de turist nebun DECAT daca este student la arhitectura. Partea buna - metroul lor merge de doua ori mai repede decat metroul nostru ceea ce inseamna ca se ajunge relativ usor acolo in ciuda distantei mari.

Partea proasta - zona nu este una dintre cele mai fericite. Fiind zona de birouri, muzee si alte chestii culturale, fara locuire, este pustie la orele 8.00 de dimineata.

Chestii de vazut pe acolo: Pallazo dello Sport, dei Congresi si Coloseo Quadrato. All works de arhitectura fascista. Putina lume inseamna mai multe poze, din pacate lumina nu a fost cu mine. Pe la orele 10.00 efectele cred ca erau mult mai pregnante totul pe acolo fiind - ca sa vezi placat cu marmura alba - creepy.









Am reajuns in centru pe la orele 10.00 si apoi a inceput marea fugareala dupa comic shops care a durat cam vreo 3 ore. Timp in care am facut fara sa exagerez o intreaga magistrala de metrou de la un capat la altul. Am gasit in final ce cautam la un comic store la draq'n praznic pe o strada suie si in panta intr-un cartier rezidential similar ca feeling cu Aviatorilor.

Next stop Templul Vestei si Bocca della Verita. Ultima a ramas nepozata pentru ca era din nou puhoi de turisti. Iar sculptura propriuzisa este un cerc cu diametrul de vreo 1.80 pe un perete al unui portic al unei cladiri. What could be more mundane than that. A si sa nu uitam coada de turisti formata toti sa se pozeze cu icon-ul respectiv.




Apoi pentru ca mai aveam lumina (buna) si cateva restante de poze. Coloseum,


Santa Maria degli Angeli cu wide (me happy)





si San Carlo alle Quatro Fontane.



Random Rome

Read More......

Roma- ziua3

Invatand din zilele anterioare am decis sa ne sculam la 7.00 ca mai apoi sa ajungem undeva in centru pe la orele 8.00. De ce? Pentru ca desi eram in a 3-a zi nu apucasem sa vedem toate pietele de pe lista iar pietele fiind spatii publice sunt vizitabile oricand. Tot in aceasta zi aveam programat de vizitat si Musei Vaticani (aka Capela Sixtina si restul de interioare si curtile)

Si deci am ajuns la 8.30 in Piazza di Spania - unde nu era nici picior de turist. Locul este stramt si imi puteam imagina cu usurinta cum ar fi plin de turisti. Am urcat scarile am facut cateva poze si apoi ne-am indreptat spre Piazza di Popolo.



Si ea lipsita de turisti si linistita. Intre cele doua am mai cautat vreo doua magazine de comics ce erau in drum fara prea mare succes. Una din bisericile gemene (S.M dei Miracoli - cred) era in reconstructie (de fapt pentru cei care isi aduc aminte de Codul lui DaVinci - the movie - biserica in cauza era in reconstructie si in timpul filmarilor - tot n-au terminat-o) Tot in piata respectiva este si biserica S.M del Popolo - ce contine si Capela Chigi (faina dar si ea WIP). In interiorul lor am reusit sa intram in aceeasi zi dar mai tarziu - ora 9.00 fiind prea matinala pentru majoritatea insititutiilor.



Next stop - Musei Vaticani - pe agenda zilei - Capela Sixtina, Curtile Pinului si San Damaso, Scala Regia si Holul Bibliotecii Laurentiana. Dintre care, ultimele doua nu sunt in circuitul turistic - how lovely.
Muzeele (pentru ca sunt mai multe) in sine sunt foarte bine gandite functional. Au trasee interesante. Ceea ce m-a impresionat mai putin au fost insa interioarele. Ok, poate daca esti student la arte mai merge sa fi extaziat in fata frescelor apartamentelor Borgia insa personal mi s-a taiat apetitul de renastere si baroc in pictura dupa aceasta excursie.

Capela Sixtina - plina de oameni - noroc ca e mare si inalta si nu te sufoci. Nu ai voie sa faci poze in ea, si trebuie sa pastrezi liniste. Desi se vroia un loc unde sa stai si sa admiri extaziat pictura lui Michelangelo pe mine multimea si faptul ca nu gaseam un loc de stat m-a facut sa trec mai departe. O mica observatie. Pentru o pictura din perioada renasterii si barocului fresca capelei sixtine are niste culori foarte vii. Departamentul de restaurare si-a facut treaba impecabil se pare.

Una din salile ulterioare capelei care mi s-a parut extrem de interesanta este sala hartilor. Ideea este de a avea o sala-coridor pe peretii careia sa ai pictate hartile tuturor statelor italiene. Pun pariu ca era extrem de utila in caz de razboi sau de semnat tratate de pace.



Una din expozitiile muzeelor care m-a atras a fost cea de trasuri si calesti, si automobile. Pozele sunt courtesy of sister's phone caci mie mi se taiase de poze dupa no-photo sign de la Capela Sixtina in jos. Aici am inteles cateva chestii despre trasuri, unele din acele mici revelatii of how things used to work.

Curtea Pinului este suficient de incapatoare pentru turisti
Curtea San Damaso este...ahem partial parcare partial curte de serviciu, partial terasa-cafenea-whatever. Adica aici am iesit si am mancat pe o terasa. Se explica de ce se gasesc atatea de putine poze cu ea pe net. Adevarul este ca nu este de o arhitectura speciala si nici nu gasesti un unghi bun din care sa o iei. Majoritatea perspectivelor sunt blocate de pinii seculari.



Iesirea din Musei Vaticani se face pe o scara absolut geniala (cred ca mai citisem undeva de ea dar ma rog a fost o placere sa o redescopar) Scara este de fapt doua. Adica sunt doua rampe ce pleaca cumva decalat in spirala. Are rampe si cateva trepte iar parapetul este o adevarata opera de arta. It inspired me.





Dupa musei Vaticani pentru ca era inca devreme - doar 14.00. Am decis sa mergem la vanatoare de palate.

Farnese - tot sediu de politie e, fain este ca soclul are ca detaliu de arhitectura o banca de piatra continua inglobata in el. Se prinde si wireless - fu fu, de la sectia de politie evident.



Della Canceleria - era sa-l ratez. Exteriorul cam sec, curtea interioara face toti banii. Exemplu clasic de ordonanta, portic parter si etaj, pilastrii angajati etajele superioare. Lumina era faina. Interesant era o expozitie cu masinariile lui Leonardo da Vinci, reproduse la scara si interactive - just that I was a cheapstake again 8euro - scump domne, scump.




Massimo alle Colonne - din nou era sa-l ratez. Pe o strada extrem de circulata, ceva in genul Ion Campineanu la noi. Discret si bine afumat de vreme. Am fost foarte aproape in speranta ca se poate intra in el. Unfortunately Massimo alle Colonne este... imobil rezidential. Am reusit sa arunc o privire in curtea interioara care era pretty creepy.



Vendramin-Calergi - WIP - really creepy partea care nu este refacuta. Fatada insa arata bine dupa refacere. Curtea interioara vag accesibila - twice as creepy. Nu am facut prea multe poze pentru simplul motiv ca bateria imi era pe duca (ca de altfel toata ziua am fost cu sufletul la gat ca o sa moara) si pentru ca chiar nu aveam la ce.



Am nimerit si in curtea San Ivo alle Sapienza. Pe San Ivo il vazusem pe cealalta parte- fatada principala si uitasem complet ca are si o curte cu portic. Noroc de placa cu arhivele statului si de usa deschisa larg prin care se vedea in curtea interioara tocmai din strada altfel nu ajungeam niciodata acolo. O atmosfera absolut geniala. Afara, zgomot, praf circulatie, in interior liniste si pace. Apparently accesul este liber pentru ca cladirea gazduieste arhivele statului - sincer mi s-a parut cam pustie pentru niste arhive, sau poate am nimerit in pauza de masa?

Ara Pacis Auguste - sau cum arata un proiect de pavilion de la noi construit pe bune. Arhitectura moderna. Muchii drepte, perete de sticla suprafete albe si totul pentru .... o alta piatra. Ok, piatra in cauza (am admirat-o de pe dinafara din nou cheapstake ca sa si intru) arata bine si era parte din mausoleul lui Augustus si totusi...



Si Tempietto din San Pietro in Montorio




Per total una dintre cele mai productive zile in ceea ce priveste obiectivele de vizitat. Si pentru cei de acasa - giftshop-urile de la Vatican sunt extraordinare - good taste of catholics never failed me.

Random Rome

Read More......

Roma- ziua2

Incepe cu Vaticanul (part one) - adica mai precis Piazza San Pietro si Basilica.

Am ajuns devreme la destinatie de aceea nu sunt foarte multi turisti in cadru. Vremea inca nu se decisese daca sa fie partial noroasa sau chiar faina - mai tarziu s-a clarificat problema.

Ca sa intrii in basilica se trece prin filtru similar cu cel de la aeroporturi. Am stat cam 2 ore in interiorul basilicii asta pentru ca am dat un tur prelimiar cu obiectivul wide iar toate imaginile faine imi veneau cu obiectivul de kit - apoi schimba obiectivele si redo the trip.

Apoi sister descopera ca se poate urca pe cupola (oh joy, oh happiness! mai ales pentru ca ma stie a sucker pentru locurile inalte de unde se vede bine de tot orasul) Pentru ca urma sa urcam efectiv printre cele doua coji ale cupolei basilicii doua tipuri de bilete erau disponibile. 8 euro cu liftul pana la un anumit nivel (echivalentul a cam 300 de trepte) si apoi inca 320 de trepte de urcat pana sus sau 5 euro cu picioarele din dotare toate cele 520 de trepte. Evident noi am decis sa mergem pe versiunea trepte. Si ar fi fost relativ ok DACA nu ar fi fost trepte diferite. Adica in prima faza erau niste trepte late mai mult panta decat trepte care urcam molcom in spirala. Aparent nu foarte greu de urcat daca nu ar fi fost INEGALE si imposibil de gasit un ritm/ pas la care sa le urci.

Acestea se terminau pe o terasa la nivelul boltilor navei basilicii. Foarte fain pavimentul aici - caramida ingusta imbinata pe cant similar unui parchet. Aici ajungea si faimosul lift. De aici incepe insa distractia. Scari elicoidale stramte ce te duceau cam un nivel, doua pana la nivelul tamburului cupolei se iesea in INTERIOR si puteai sa admiri privelistea atat in jos (printr-un parapet de protectie din plasa metalica suficient de inalt 1,8 - 2,00 m) cat si in sus. Pozele desi sunt facute prin parapetul de rigoare au iesit ok.

Apoi incepea urcusul adevarat printre cojile cupolei pe niste coridoare stramte cu trepte de 50cm latime si cu peretii inclinati - curbi. Schimbam din nou tipul de scara cu una metalica - solida dar tot ingusta pentru ca mai apoi sa trecem la niste cosmaruri elicoidale de 40-45cm latime, fara stalp central dar in schimb cu o funie centrala de care sa te tii. Acestea sunt oficial cele mai groaznice si mai inguste si mai claustrofobice scari pe care le-am vazut vreodata.
La capatul acestui supliciu am ajuns sus de tot unde ne asteptau evident o gloata de turisti care obstructionau traficul. Lanternoul - partea exterioara a lui nu este mare - adica este cam cat un coridor de 1.8 hai 2m latime. Am facut pozele care m-au interesat si apoi am coborat de acolo. Sincer preferam claustrofobicele coridoare si scari decat terasa lanternoului packed cu turisti.

Popas de recuperare a puterilor pe terasa de la nivelul acoperirii basilicii. Noroc cu magazinul de acolo si cu si grupurile sanitare prezente caci altfel eram terminate pana jos.

Pana am coborat din nou jos si sister a vizitat toate giftshop-urile din dotare piazza San Pietro s-a umplut de turisti. Very noisy bunch.


















Destinatia urmatoare a fost Castel San'Angelo pe care speram sa-l vedem si pe dinauntru dar care in ziua respectiva tocmai inchidea (un event ce avea loc tocmai atunci) n-am mai avut timp sa revenim la el - nu stiu daca era ceva interesant de vazut - el fiind muzeu de arta antica (pietreBC!)




O casa faina de pe malul Tibrului. Actualmente scoala.



Magarul zburator (lol)


Piazza Navonna - faina. Dar pentru ca am prins-o pe ea si pe inca alte cateva obiective in miezul desfasurarii gloatei de turisti am ramas cu impresia de packed space. Fantanile sunt chiar funny daca stai un pic si te uiti la ele cu atentie. De exemplu un peste care scuipa apa iar scurgerea se realizeaza prin orificiul anal al pestelui. Good thinkining. Apoi un exemplu genial de banca-balustrada - practic o balustrada care se lateste cumva si se transforma in loc de stat (detaliu)




Pantheonul - nu m-a dezamagit. Din cauza cupolei perfect sferice pare un pic plat (jos ca inaltime desi stiu perfect ca in el intra o sfera cu 54m diametru si pana la San Pietro deschiderea nu a putut fi egalata de nimeni) Wide angle rules again, turistii germani, mai ales daca sunt grupuri de 18-20 insi teenagers imi cauzeaza o mica alergie. Oculus nu este aliniat cu modelul pavimentului. De ce nu stiu - are o eroare de aprox 1m. Descoperita in momentul in care am vrut sa prind intr-o imagine perfecta de jos in sus cupola cu wide-ul. Structura sarpantei de lemn pare cea originala. Very freaky sa o vezi atat de masiva. La iesire fiecare cu coltul lui de coloana. Coloanele sunt comparative ca masivitate cu cele de la colonada lui Bernini de la San Pietro.


Wide rules once more.





O piata faina cara ma rodea de ceva vreme. Este data drept exemplu de interventie urbana baroca. Situatia este cam asa. Biserica apare prima, apoi spatiul din fata ei cere o tratare corespunzatoare in spiritul barocului, mai ales ca fix in fata ei se intalnesc trei strazi in panta. Perspectiva nefavorabila este inchisa de acest corp de cladire ingust si inalt si curb ce intotdeauna m-a fascinat. In spatele lui se intampla doua strazi si o parcare de vespe. Cool!




Fontana di Trevi - packed with mad tourists. N-am avut timp sa o diger prea bine. Oricum statuile au niste proporii infricosatoare. Sunt extrem de mari.



Palatul Barberini - unul dintre acele locuri ocolite de turisti. Muzeu de arta medievala si antica, constructia era WIP-restaurare. Drept care era evitata de hoardele de turisti. Dar asta nu inseamna ca nu era deschisa. Se putea intra in curte si in gradina pe gratis. Ce se vedea era, ce e drept un santier, dar macar te puteai plimba in voie si admira pe indelete arhitectura. Unul din locurile linistite pe care le-am prins pe o vreme frumoasa si drept care a ajuns unul din favoritele mele. Cel mai probabil odata lucrarile terminate it will flock tourists ca si restul de altfel.












Restul zilei a fost petrecut cautand fumetti-shops si incercand sa ajungem din punctul A in punctul B fara sa ne pierdem si sa gasim de mancare.

Per total una dintre cele mai aglomerate zile. Sister are la noul mobil din dotare un fel de aplicatie care iti spune cati pasi ai facut iar totalul a fost 65.000 echivalentul a vreo 20km de mers.

Pe final ne-am intors in piazza San Pietro pentru mancare (sandwich-uri) piata fiind cumva in drum. Si am prins acolo o ploaie torentiala ce ne-a udat pantalonii iremediabil. Noroc cu umbrela caci altfel eram pasibile de raceala.

Random Rome

Read More......